duminică, 3 februarie 2008

De paisprezece ani traiesc in "Orbitor"

interviu - cartarescu
vreau sa citesc odata trilogia de la cap la coada
-- In acest pantec urias al cartii mele, ca un copil ghemuit in pantecul mamei sale
Sansa care mi s-a dat a fost proza. A fost marea mea sansa. Daca n-as fi trecut la cealalta meserie literara, care este cea de prozator, probabil ca as fi ramas si eu acolo: as fi scris carti in care m-as fi repetat la nesfarsit, cum fac multi dintre poetii de astazi. As fi gasit alte domenii, alte debusee, si probabil ca as fi ramas numai cu opera mea poetica, de care oricum, nu mi-e rusine.Mircea Cartarescu, desi nu esti un abonat al interviurilor, dupa aparitia lui "Orbitor" III telefonul si e-mailul tau au fost, sunt sigura, in foc continuu..Iti spun de la inceput, Iolanda, ca sunt secatuit. In timpul scurt care-a trecut de la aparitia lui "Orbitor" III, am dat 6-7 interviuri si ma simt terminat, secatuit. Ca sa nu mai vorbim ca sunt convins ca am spus tot ce-aveam de spus.Nu prea cred lucrul asta!Ce ii mai trebuie, Mircea Cartarescu, pe langa literatura, unui autor ?Eu cred ca ii mai trebuie, cum se spune pe la noi si rareori se intelege cat de important este lucrul asta, sa fie un om intreg, sa fie un om al carui cuvant conteaza, care-si tine cuvantul si care nu face din alb negru si din negru alb, imediat, in fiecare clipa cand interesele o cer. Eu cred ca oamenii pe care eu ii iubesc si ii pretuiesc, nu sunt mari scriitori, mari muzicieni, mari artisti, ci sunt oameni cu care eu pot avea comert intelectual, comert moral, s.a.m.d. si pe ei ii apreciez cel mai mult.Am inceput cu o asemenea intrebare pentru ca te consider un astfel de "om intreg", "un om al carui cuvant conteaza".Intre scriitori, in general concurenta este foarte mare, este o zona foarte concurentiala si confruntationala si asta nu este intotdeauna bine pentru firea, pentru caracterul oamenilor. Succesul este un prieten fals, ca sa spun asa, poate ajuta, pentru ca la un moment dat este foarte bine ca sa ai si satisfactii vizavi de ceea ce faci, dar, poate fi, fara nici o indoiala, contraproductiv. Cei care nu au succes, care se simt tradati fie de breasla lor, fie de critici, fie de public s.a.m.d., care simt ca meritau de pilda un premiu literar si nu l-au luat, care meritau o mai mare apreciere si nu o gasesc, din partea publicului, se pot inrai. Lipsa succesului te poate inrai.De asemenea, un succes prea mare, o palarie prea mare iti poate schimonosi intr-un fel propriul tau caracter. Eu cred ca un om si un autor n-ar trebui sa se imbete cu apa rece. El trebuie sa fie o persoana lucida care sa priveasca si esecurile, si succesele cu un anumit grad de detasare, sa stie ca nu scrie numai lucruri geniale, sa se judece cu acea judecata cu care-i judeca si pe altii. E foarte important acest lucru.Din pacate, orgoliile sunt foarte mari, complexele sunt si ele mari si deseori scoase la suprafata ca niste sabii ascutite.Vad in trilogia "Orbitor" un angajament literar moral si lucid pe care, iata, l-ai dus la bun sfarsit.Foarte pe scurt, facand dintr-o poveste lunga una scurta: Povestea incepe acum 14 ani cand am publicat primul volum (1996), si a avut un real succes, mai ales un succes de critica. Al doilea volum, publicat in 2002, n-a mai fost citit, a nimerit si intr-un moment mai slab al pietei literare, al productiei literare, s-au intamplat si alte lucruri, asa incat el a ramas intr-un fel o "pata alba", o pata virgina in scrisul meu. Am incercat sa-l fac interesant din toate punctele de vedere. Dincolo de sarcinile pe care evident le aveam, si anume de-a incheia coerent acest proiect, de-a aduna toate firele, cum se face (dupa atatea mii de pagini e foarte greu sa aduni absolut toate povestile intr-un singur nod caruia sa-i faci o fundita frumoasa, ca unui cadou la capat), dar am stiut ca va trebui sa fie o carte care sa starneasca pasiuni, care sa fie citita cu patima, care sa aiba un fel de aura in jurul sau. Am incercat sa fac o carte independenta de celelalte doua, un roman care se poate citit fara nici o indoiala separat, fara sa stii ceva de celelalte, dar care, fireste, castiga daca este citit intr-o succesiune cu celelalte. Eu cred ca acum se va intampla invers: cei care nu au citit primele doua volume le vor citi dupa lectura acestui roman. Asa se si intampla dupa cum aud eu. Ma bucur ca este o carte care imediat dupa aparitie a inceput sa fie citita. Ma uit pe blog-uri, ma uit in locuri care nu sunt in spotul reflectoarelor, dar acolo sunt foarte multi oameni tineri si mai in varsta care realmente citesc cartea fara sa stie mare lucru despre lumea literara sau despre celelalte carti ale mele, s.a.m.d. Este si o carte tentanta pentru ca nu mai este vorba numai despre subteranele psihanalitice interioare, despre lumina visului, despre care eu scrisesem si inainte...Este mai implicata in social.Intr-adevar, este o carte mai lucida care incearca sa deschida ochii mei proprii si ai altora in fata unei realitati la un nivel pe care eu l-am atins mai putin pana acum: nivelul politico-social, nivelul poncifelor, nivelul falselor mituri nationale, al statuilor inaltate pe piedestaluri, unele fiind valabile peste secole, altele dovedindu-se friabile si chiar detestabile, despre Revolutia Romana si ce a iesit din ceea ce-am vrut noi sa fie...Sunt cateva subiecte-torpila as spune, subiecte ce sunt special marcate de mine pentru a atrage atentia; ca acea glazura de zahar din jurul unor pastile foarte amare.Generatia '80, din care faci parte, ca si generatia '70 din care fac eu parte, au trait mult timp si in comunism. A folosit literaturii lucrul asta?Ai mare dreptate, noi suntem un fel de amfibii. Nu numai in cultura si literatura, ci si in viata noastra. Ne-am trait o parte din viata sub comunisti, apoi in libertatea si falsa libertate si semilibertatea si amestecul asta de libertati si paradox, cum stim cu totii. In epocile de mare constrangere, uneori cultura se dezvolta tocmai ca o reactie la aceste constrangeri si da acele flori de mina stralucitoare. In momentele de libertate, de multe ori fenomenele culturale se diminueaza. Eu cred ca noi traim o diluare valorica a literaturii romane in momentul acesta, fata de epocile clasice care sunt pentru mine anii '70-'80. Dupa asta a urmat "Catastrofalia" din '90, cei mai prosti ani din literatura romana, dupa parerea mea. In acest moment insa, diluarea se compenseaza dupa mine, printr-un inceput timid, dar foarte important de universalizare. Abia dupa 15 ani am reusit sa iesim din marunta noastra lume din jurul Uniunii Scriitorilor, din jurul restaurantului Uniunii, acea lume de oameni care traia ca sa scrie literatura, dar nu o interesa sa devina mai cunoscuta fie la nivel national, fie in lume... Astazi, noile generatii, din cate imi dau eu seama si incerc sa fiu la curent cu lecturile, sunt formate din oameni mai ambitiosi decat noi, mai pragmatici, mai constienti de faptul ca literatura nu este numai arta si ei nu trebuie sa devina neaparat niste genii in domeniul asta, ci este in buna parte un fenomen social care tine de viata, de comert, de marketing, de public-relations, s.a.m.d. Oamenii tineri de astazi tind sa scrie tinand mult mai mult seama de aceste fenomene, incearca sa razbeasca, incearca pe cat posibil sa castige bani cu literatura pe care o scriu, sa se traduca, sa existe deci pe toate aceste nivele pragmatice. Eu cred ca exista o puternica tendinta pragmatica astazi, pe care scriitorii mai vechi n-o aveau pentru ca nu puteau s-o aiba in acea epoca, si cred de asemenea, ca este un fenomen foarte pozitiv. Cei tineri incep sa alerge dupa agenti, unii dintre ei, nu neaparat cei mai talentati, ci foarte pragmatici au inceput sa caute edituri mari din strainatate la care sa se afilieze, care sa-i preia si sa-i promoveze, s.a.m.d. In general promotia si marketing-ul incep sa atraga si cei care reusesc astazi, dupa parerea mea, sunt prozatorii. Ei sunt marea reusita a literaturii. Poetii sunt minunati, foarte multi dintre cei tineri sunt foarte buni, amintesc: Dan Coman, TE.O.Bobe, Elena Vladareanu, Claudiu Komartin...Ioana Nicolaie, Andra Rotaru...Poezia a cazut ca o linie de tensiune in aprecierea publicului si a criticii, se vad mai putin. In schimb prozatorii sunt mult mai vizibili, cativa sunt chiar de succes. Exista deci, un moment paradoxal de oarecare dilutie valorica, axiologica, dar de concentrare pe directii noi ale lumii, mult mai clare.Ai radiografiat foarte bine lucrul asta. Il traim cu totii, dar e mai greu sa ni-l explicam clar.Statutul tau de scriitor este convenabil pentru o literatura care abia "se ridica copacel" in lumea europeana. Ai putea trai in momentul acesta in alta cultura?Nu trebuie sa fiu nici macar sincer pentru a-ti raspunde. N-ar fi un lucru care sa socheze in lumea de azi. Traim intr-o mare patrie, Uniunea Europeana, avem cetatenie Europeana, asa incat n-ar trebui sa socheze pe nimeni daca un scriitor spre exemplu, ar avea posibilitatea sa posede o locuinta la Paris si una la Viena, pe langa cea din Bucuresti. Sa stai la Viena astazi, este absolut echivalent cu ce-ar fi fost acum 30 de ani sa te muti de la Bucuresti la Iasi.Era ceva mai greu...Pentru mine nu ar fi nici o problema daca as locui cu familia mea oriunde in lume. Lumea este foarte mica la ora asta, toate relatiile mele sunt prin Internet... In afara de regretul pentru cativa prieteni si pentru parintii mei care ar ramane sau n-ar ramane in Bucuresti, nu as avea nici o problema. Tara mea este, ca sa zic asa, unde este familia mea.Mircea Cartarescu, de ce nu e preocupata mai mult lumea culturala romaneasca de politic?Mi se pare ca lumea noastra politica este (nu spun ceva nou) o reflectare a lumii romanesti in general. Fenomene ca Becali sau ca Adrian Nastase, chiar ca si presedintele Basescu le intalnesti cotidian pe strada. Sunt intruchipari ale catorva tipuri, cum ar fi spus Caragiale. Sunt tipuri umane pe care le intalnesti peste tot in lumea romaneasca, tipuri grotesti de multe ori, specifice pentru lumea in care traim.Eternul Caragiale... insa extrem de agresiv.Un entomolog poate sa fie foarte fericit cand vede in cutiuta lui, in insectarul lui o gramada de gandaci si alte insecte. Daca ele s-ar plimba pe pielea lui n-ar fi deloc fericit. Ii simtim pe pielea noastra, nu numai pe politicieni, ci toata marlania, toata mitocania, proasta crestere, ce-au devenit cotidiene in Romania. Venind de la mare, am vazut in vara asta nenumarati oameni care-si aruncau prin ferestrele masinilor toate deseurile, ca si cand soseaua ar fi fost o groapa de gunoi. In Parlament se intampla acelasi lucru: isi arunca toti zoaiele in fata unii altora si, in privinta electoratului, de asemenea e de spus ca se comporta nu ca un electorat al unei tari civilizate ci, ca niste galerii ale unor echipe de fotbal. Asa cum tinem cu Dinamo, cu Steaua sau cu Rapid, tinem cu Tariceanu sau cu Basescu, fara sa ne pese de insemnatatea lor pentru comunitate, de cat bine fac, de cata competenta au, ci pur si simplu daca ne place sau nu ne place chipul lor. Eu ma gandesc ca viata noastra politica nu este o enclava de ticalosie, marlanie si mitocanie, ci este o oglinda in care din pacate ne vedem fata ca natiune.Nu poti spune macar un nume de politician pe care sa-l admiri?Vai, o admiram pe Mona Musca. Era singura politiciana pe care o admiram si uite ce ne-a facut! La altcineva nu ma pot gandi.Tot e bine ca ai macar un regret...Mircea Cartarescu, te-ai incumeta sa te mai inhami la o asemenea munca literara? Sa scrii o noua trilogie?Nu stiu din ce as mai putea scoate o scriere de felul asta, "Orbitor" fiind o harta interioara dupa cum am mai spus-o si un monument de psihism. M-am gandit ca este insasi o asezare in plan a mintii mele. De unde sa mai iau inca o minte, un creier, ca sa mai produc inca o data o asemenea carte? Ea va ramane in centrul scrisului meu. Sper insa sa mai scriu cateva carti, pe versantul sa-i zicem, descendent al vietii. Laurence Durell a scris de pilda doua carti uriase: "Cvartetul din Alexandria", pe care-l stim cu totii pentru ca l-am citit si il apreciem foarte mult, apoi a scris inca o carte, un cvintet, mai mare asadar, ca primul. Pe aceea n-a mai citit-o nimeni. Eu cred ca este bine ca un scriitor sa-si marcheze foarte bine punctele de inceput, de ascensiune, de zenit. Dupa parerea mea "Orbitor" este punctul meu de zenit. Am spus in el tot ceea ce in viata asta am fost lasat sa spun. O singura nebunie de felul acesta este suficienta intr-o cariera. De acum incolo ma pregatesc de un nou debut. Cu "Orbitor" am incheiat a doua etapa din scrisul meu.Prima etapa a fost incheiata cu "Levantul".As fi putut sa ma opresc acolo, asa cum multi dintre colegii mei de generatie au facut. In '91, '92, '93 cam 80% dintre colegii mei s-au oprit, n-au mai scris sau n-au mai scris la acelasi nivel. Sansa care mi s-a dat a fost proza. A fost marea mea sansa. Daca n-as fi trecut la cealalta meserie literara, care este cea de prozator, probabil ca as fi ramas si eu acolo, as fi scris carti in care m-as fi repetat la nesfarsit, cum fac multi dintre poetii de astazi. As fi gasit alte domenii, alte debusee, si probabil ca as fi ramas numai cu opera mea poetica, de care oricum, nu mi-e rusine. Sansa care mi s-a dat a fost proza. Dupa "Nostalgia" am reusit un roman care m-a dezinhibat foarte mult, o carte a mea mai putin frecventata, din pacate, dar care mi-a dat mare incredere in mine, ca prozator. Scriind cartea aceea care a fost cea mai chinuitoare, scrisa intr-un an de zile, uitata intr-un fel, ce are numai o suta si ceva de pagini, am simtit ca exista lucruri in mine pe care nu numai ca nu le spusesem in poezie, dar nici n-ar fi fost posibil sa le spun acolo, si pentru care imi trebuia o alta meserie, o alta haina literara.E vorba de "Travesti".Da. "Travesti" este, daca vrei, portalul catre "Orbitor". Fara ea nu era posibil nici "Orbitor". Acolo mi-am gasit eu temele pe care le mai folosisem sporadic prin poezie, dar nu le exploatasem cum trebuie.Au urmat paisprezece ani de "Orbitor"...De paisprezece ani traiesc in "Orbitor", in acest pantec urias al cartii mele, ca un copil ghemuit in pantecul mamei sale.Cand am terminat primul volum mi-am dat seama ca va fi o trilogie. Imi ramasesera atatea lucruri pe dinafara, incat puteam face o carte coerenta doar facand un arc de cerc foarte amplu peste cele trei volume. A fost ca o scanteie in mintea mea, gandind ca trebuie sa construiesc un fluture poetic si cu o singura aripa. Imediat mi-a venit in minte ideea de trup al acestui fluture apoi simetric o alta aripa. Un roman cum am mai spus-o de atatea ori, in forma de catedrala, in care exista o nava centrala si doua laterale. In forma de cruce deci, respectand tot planul simetriei fluturelui. Un fluture mistic. Cu volumul al doilea am trecut printr-o perioada de mare criza, nu literara, ci existentiala. Am scris foiletoane, am scris povestiri prin reviste, articole politice, carti pentru copii, carti pentru femei, lucruri de felul acesta, dar nu m-am putut aseza sa meditez despre cartea mea si sa o pot continua. Am trecut prin momente de mare tensiune pe care ar trebui totusi sa le mentin in "sotto voce" si sa-mi pastrez fortele pentru ce eram sigur ca avea sa urmeze in doi ani, in cinci ani sau 10 ani. Cum stie toata lumea, am avut aceasta sansa: sa primesc o bursa care mi-a dat totul si nu mi-a cerut nimic si acolo am avut aproape 400 de zile libere in care am scris.

din ziua , de Iolanda Malamen

Niciun comentariu: