imi aduc aminte ce rusine imi era ca nu stiam cum sa-i pronunt numele... unde sa pun accentul... l-am intrebat la una dintre intalnirile de la centrul de studii iudaice, domnule profesor, cate ore are ziua dumneavoastra de lucru? ... mi-a raspuns simplu si modest: domnisoara, cate ma ajuta dumnezeu...
l-am cunoscut intai prin uriasa sa munca de cercetare a arhivelor, prin cartile sale... aproape am picat examenul la oisteanu din cauza ca l-am socotit o sursa mai credibila pentru eseul pe care l-am pregatit la imagologie...
oricat am spune ca e o mare pierdere cuvintele ce pot exprima?... noi suntem pigmei...Michael SHAFIR scrie in Jurnalul de Iasi:
Jean Ancel: Omul din spatele istoriculuiInstitutului care-i va purta cindva numele - deoarece, fara indoiala, va exista un asemenea edificiu fie in Israel, fie in Romania- - ii vor trebui ani de zile pentru a prelucra aceste arhive.
Decesul istoricului Jean Ancel la 30 aprilie lasa in urma un vid enorm. Istoricul nascut in Iasi a fost mai mult decit un om dedicat reconstituirii imprejurarilor care au dus, practic, la anihilarea comunitatii evreiesti din Romania, fie prin exterminarea holocaustiana, fie urmare a acesteia, prin emigrarea in masa care a urmat dezastrului. A fost o institutie, si nu cred ca exagerez cind afirm ca a fost in acelasi timp un institut. Uriasa cantitate de documente pe care Jean Ancel a reusit s-o acumuleze de unul singur cercetind arhive rusesti, moldovenesti, romanesti, germane si americane, de cele mai multe ori fara a beneficia decit de un simbolic sprijin financiar si citeodata nici macar de acesta, este uluitoare. Institutului care-i va purta cindva numele - deoarece, fara indoiala, va exista un asemenea edificiu fie in Israel, fie in Romania - ii vor trebui ani de zile pentru a prelucra aceste arhive. In luna martie, cind l-am vazut pe Ancel pentru ultima oara, am avut din nou ocazia sa constat, ghidat de catre prietenul Jean, ce urias este rezultatul acestor eforturi, pe care miile de pagini ale cartilor pe care a apucat sa le publice nu au putut sa il cuprinda nici in mica parte.
Jean Ancel era constient de deznodamintul fatal al nemiloasei sale boli. Se lupta cu ea cu vitejie, dar nu isi facea iluzii. Il preocupa, mai degraba, soarta acestor documente si, bineinteles, soarta familiei pe care o va lasa in urma. Cu mine vorbea deschis, posibil mai deschis decit cu altii, deoarece ne legau nu mai putin de patru decade de prietenie si colegialitate. Ne cunoscusem in 1968, cind amindoi eram redactori la postul de radio Kol Israel - Vocea Israelului. Pentru amindoi, functiile indeplinite acolo erau numai un mijloc de a ne cistiga existenta in timpul studentiei. Ceea ce ne preocupa cu adevarat erau insa studiile noastre, ale lui in istoria poporului evreu, ale mele in stiintele politice. Cind, dupa citiva ani, devenisem amindoi doctoranzi, discutiile dintre noi aveau sa se concentreze si pe pasiunea cu care dedicam fiecare minut liber subiectelor noastre de cercetare. Istoricul Jean Ancel va deveni acum, el insusi, subiectul unor cercetari ale doctoranzilor.
Nu stiu insa daca omul Jean Ancel pe care il stiu va deveni vreodata cunoscut. De aceea, as vrea sa vorbesc acum despre el, mai degraba decit sa ii trec in revista opera.
Jean Ancel avea un umor subtil, adeseori neinteles de catre cei cu care venea in contact. Un sarcasm benign, rareori sesizat de catre tintele acestuia. Imi amintesc de vizita la Ierusalim a unei delegatii de istorici de la Institutul de Istorie a Partidului, condusa de Gheorghe Zaharia. Ancel s-a oferit sa le arate Vechiul Ierusalim, inclusiv locurile sfinte crestinatatii. Prietenii romani manifestau insa un interes redus, desi aici nu era vorba de ideologie, cit de istorie. Daca doriti, de istoria comuna. Aflindu-se pe Via Dolorosa, in apropierea Sfintului Mormint, au inceput insa sa dea semne de agitatie. Descoperisera un magazin in care, pe linga obiecte de rit, de la cruci la tamiie, se vindeau produse cum ar fi pasta de dinti, sapunul si alte asemenea raritati in Romania acelor ani. Facind pe uimitul, Ancel, care era perfect la curent cu "epoca de aur" ceausista, si-a manifestat nedumerirea cu glas tare. Explicatia a venit sub forma "Ei, domnule Ancel, nu stiti, criza mondiala...". La care, hitru, Jean a replicat: "Ce noroc ca aceasta criza ne-a ocolit!".
Si daca tot e vorba de contactele lui Jean Ancel cu istorici romani, nu voi uita nicicind relatarea sa despre prima vizita in Romania in calitate de angajat al Institutului Yad Vashem pentru Memoria Holocaustului. A fost primit de Ion Popescu-Puturi, s-a vorbit despre o posibila colaborare. Ancel a spus ca institutul la care lucra atunci este dispus sa puna la dispozitia colegilor romani orice documente si l-a intrebat pe Popescu-Puturi care ar fi interesele principale ale partii romane. Uluitorul raspuns a venit sub forma cererii de documente care sa ateste continuitatea poporului roman pe vechiul teritoriu al Daciei. Cind Ancel a incercat sa explice ca Yad Vashem se ocupa numai de perioada post-1933, satrapul partinic a replicat: "Lasati, ca noi stim ca daca evreii vor, se poate". Un clasic exemplu de stereotip antisemit, care nu putea sa treaca neremarcat.
Tot de Popescu-Puturi se leaga si primele eforturi de a fabrica pentru Raul Sorban dosarul de Drept intre Popoare. Cu vastele sale cunostinte, Ancel a "mirosit" imediat despre ce este vorba si a avizat negativ. Din pacate, altfel au stat lucrurile dupa ce Jean Ancel a parasit Yad Vashem. Cind l-am vazut in martie, am incercat sa il conving sa faca publice aceste lucruri. Mi-a raspuns ca este sub demnitatea sa sa intre in polemici cu pseudo-istorici.
Aceeasi atitudine explica si relativa sa tacere in fata atacurilor la care a fost supus in Israel cind, mai recent, afirma ca miscarea sionista din Romania nu a jucat un rol important in timpul Holocaustului, cind principalele eforturi de salvare a evreimii se datorau "asimilationistului" Wilhelm Filderman. Ca sa nu mai vorbim de jalnicul exemplu al unui jurnalist israeliano-roman, patron al unei edituri din Romania, in incercarile sale de a il reabilita pe Antonescu si a servi astfel interesele unor finantatori cu pretentii de politicieni.
Ca istoric, Ancel a avut curajul sa se autocontrazica, atunci cind a descoperit ca in lucrari din tinerete nu avusese acces la documentele in baza carora s-a corectat mai tirziu. Citi istorici au curajul sa faca acest lucru? Nici din posteritate, Jean Ancel nu va sta de vorba cu pigmeii. Este, poate, cea mai importanta mostenire istorica pe care ne-o lasa cel care a fost Jean Ancel, Zichro Le-vracha - Binecuvintata-i fie memoria.
A publicat cărţi şi articole despre România şi Holocaust, în reviste de istorie din Statele Unite, Germania, Anglia, Rusia etc.; studii, articole şi contribuţii la Encyclopaedia of the Holocaust, Encyclopaedia Judaica, Enciclopedia Ebraică.
Enciclopedia Comunităţilor evreieşti din România (Pinkas Hakehilot, 1979) - coeditor;
Documents Concerning the Fate of Romanian Jewry during the Holocaust (1986, 12 vol.) - editor;
Romanian Jewish Studies (Ierusalim, 1987) - editor-şef;
Bibliography of the Jews in Romania (Tel Aviv, 1991);
Transnistria - 3 vol. (Ed. Atlas, 1998);
Contribuţii la Istoria României. Problema evreiască 1933-1944 - 4 vol. (Ed. Hasefer, 2001, 2003);
History of the Holocaust: Romania - 2 vol. (2002);
Transnistria 1941-1942. The Romanian Mass Murder Campaigns - 3 vol. (2003);
Wilhelm Filderman. Memoirs and Diaries (1900-1940) (2004, vol. I) - editor;
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941 (Ed. Polirom, Iaşi, 2005);
The Economic Destruction of Romanian Jewry (Jerusalem, Yad Vashem, 2007).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu