marți, 27 aprilie 2010

Scandalul Codex Aureus

am stat cateva ore sa tot caut pe net informatii despre povestea asta...evidebt ca romania e neputincioasa si incoltita... nu stiu daca chiar au dat pe nimic dar de gresit au gresit-o rau si de data asta... probabil ca nu au avut bani de avion sa mearga sa insoteasca si sa pazeasca un asemenea tezaur... daca era vreun fund de fufa s-ar fi gasit si bani... oricum, muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta... articolul de mai jos mi se pare ca epuizeaza toata povestea... din cele ce am citit, romania a dat in judecata hotii elvetieni, dar cand vreodata dreptatea va sta de partea noastra...intre timp distrugem putinul care a mai ramas de distrus... am vazut acum cateva zile un reportaj de la borsec: incredibil - ca dupa holera...parca s-a dat ordin din cer sa se aleaga praful


sursa:www.daciajurnal.ro/
Scandalul Codex Aureus
de Prof. Univ. Dr. Saon Stelian
Cel mai vechi şi mai preţios manuscris aparţinând patrimoniului României a fost deteriorat în timpul unei expoziţii în Germania l Codex Aureus a fost scanat ilegal O editură din Elveţia a tipărit fără acordul părţii române o copie a documentului România va intenta proces Germaniei pentru deteriorarea, în timpul unei expoziţii la Lorsch, a unuia dintre cele mai valoroase documente aflate în posesia statului român. "Codex Aureus" este cel mai vechi şi mai preţios manuscris al Bibliotecii Naţionale a României, numit astfel pentru că a fost scris cu tinctură de aur

Codex Aureus (Codexul aurit) este una dintre cele mai mari valori culturale aflate astăzi în posesia unei instituţii româneşti. Supranumit şi "Evangheliarul de la Lorsch", codexul datează din sec. al IX-lea, este scris cu litere de aur, iar coperţile, aflate la Londra şi Roma, sunt din fildeş încrustat cu aur. Manuscrisul este atât de valoros, încât, pe drept cuvânt, nu i se poate stabili o valoare comercială. Din 1960, o parte a volumului se află în posesia Bibliotecii Naţionale a României. Cealaltă parte aparţine Bibliotecii Vaticanului, unde este păstrată în condiţii de securitate foarte severe. Acest inestimabil manuscris era utilizat de România, înainte de 1989, în tranzacţii internaţionale, fiind folosit ca şi gaj în împrumuturile pe care le contracta ţara noastră. Valoarea sa inestimabilă a făcut ca el să fie asigurat la 25 de milioane de dolari. Nenorocirile manuscrisului au început la sfârşitul lui 1999, când Codex-ul a plecat la o expoziţie la Lorsch pentru patru luni. Din nefericire, când s-a înapoiat, Comisia de recepţie formată de Ministerul Culturii a constatat deteriorări grave în textura câtorva pagini, stricăciuni inexistente înainte de transfer. Explicaţiile au fost că în caseta de sticlă în care era păstrat Codexul s-a stricat aerul condiţionat, formându-se condens, ceea ce a avut un efect nefast asupra manuscrisului. Pe de altă parte, s-a constatat că, deşi nu era permisă decât deschiderea a patru pagini din manuscris, Codexul a fost răsfoit pagină cu pagină timp de şase ore, fiind scanat integral. Sesizând răspunderea uriaşă care-i apasă, câţiva membri ai comisiei de recepţie au refuzat să semneze procesul-verbal încheiat cu această ocazie. În încercarea de muşamalizare a cazului, s-a dispus înfiinţarea unei a doua comisii de analiză, din care lipseau membrii "recalcitranţi" din prima. Rezultatele acestei analize nu au fost date niciodată publicităţii. Şi pentru ca nenorocirea să fie completă, la scurt timp după deteriorarea manuscrisului, o editură din Elveţia a editat documentul într-un tiraj de 333 exemplare, preţul unui exemplar fiind de 28.000 de euro. Problema care se ridică este aceea a dreptului de reproducere. România nu a acordat niciodată nimănui dreptul de a reproduce sau de a face facsimile după Codex Aureus. Reprezentanţii României au aflat că Editura Facsimile din Elveţia, cea care a tipărit cele 333 de exemplare, ar avea pentru 25 de ani drepturile de reproducere cedate. Deşi s-a cerut de nenumărate ori contractul semnat, surprinzător acesta nu a apărut niciodată, spunându-se la un moment dat că ar exista un contract verbal. În condiţiile în care în joc se află un bun de patrimoniu cu care Ceauşescu garanta împrumuturile externe, nu poate fi vorba despre un contract verbal. De subliniat faptul că editura a tipărit forma completă a Evangheliarului de la Lorsch, fiind editate atât partea care aparţine României, cât şi cea aflată la Vatican. Aceasta înseamnă că s-a făcut un contract de cedare a drepturilor de autor doar cu Vaticanul, iar de partea română nu s-a sinchisit nimeni. Există însă guri care spun că năzbâtia îi aparţine directorului Bibliotecii Naţionale a României, Dan Erceanu. Această situaţie confuză persistă de patru ani. În tot acest timp nu s-a luat nici o măsură concretă de recuperare a pagubei şi nu a fost găsit nici un vinovat. S-au înfiinţat doar comisii peste comisii care nu au făcut nimic. Acum Ministerul Culturii şi Cultelor a reacţionat aşa cum probabil ar fi trebuit să reacţioneze de acum patru ani, dând în judecată statul german. România se va constitui în proces penal împotriva statului german. Ciudat este însă faptul că Dan Erceanu, contestatul director al Bibliotecii Naţionale a României, s-a împotrivit (oare de ce?!) cererii de despăgubire pentru deteriorarea Codex-ului. Poate că primul pas în vederea elucidării acestui caz foarte încâlcit ar trebui să fie stabilirea rolului dubios pe care l-a avut directorul Bibliotecii Naţionale în acest joc de-a şoarecele şi pisica. Istoria zbuciumată a Codex-ului Manuscrisul are o istorie demnă de reţinut. Scris între 778-820, în timpul lui Carol cel Mare, s-a aflat mai întâi la mânăstirea din Lorsch (Germania), apoi, în sec. al XVI-lea, a fost dus la Heidelberg de unde, în 1622, în urma jefuirii bibliotecii de acolo de către soldaţii angajaţi în războiul de 30 de ani, a fost rupt în două ca să poată fi mai uşor vândut, detaşându-i-se şi coperţile. Prima jumătate, cea mai bogat ilustrată, a ajuns în biblioteca lui Migazzi, vândută episcopului Batthyani din Alba Iulia. A doua parte a ajuns în biblioteca Vaticanului, unde se păstrează sub clopot de sticlă cu complicate sisteme de alarmă. Coperţile, frumos lucrate în fildeş, sunt conservate - una la British Museum din Londra, iar alta la Museum Sacro din Roma. Manuscrisul, care este un evangheliar, după cum arată şi titlul - "Evangelium Scriptum cum auro pictum habens tabulas eburneaes" ("Evanghelie scrisă cu cerneală de aur având table de fildeş"), are o deosebită valoare artistică. Fiecare pagină are textul scris in folio, înconjurat de chenare de o mare varietate. Doar paginile care stau faţă în faţă au acelaşi model de chenar; în rest sunt alte şi alte chenare, varietatea apărând atât ideatic, cât şi coloristic. De o deosebită frumuseţe sunt şi miniaturile aşternute pe foile de pergament gros pe care este scris codexul, reţinând atenţia portretele evangheliştilor Matei şi Marcu. (S.D.)

Un comentariu:

abbilbal spunea...

Da. România dă în judecată statul X pentru oarece prejudicii. După ani şi ani de judecată are câştig de cauză. Între timp statul X are timp suficient pentru noi matrapazlâcuri. În final România se trezeşte cu un fals în locul unui original. Urmează alţi ani de judecată şi roata-şi continuă învârtitul, iar statul X arată cu degetul spre România că este aşa şi pe dincolo, iar românii sunt nişte opincari mămăligari cotaţi drept ţigani, pentru a se ascunde ţigănia lor.