am gasit o poza asa de frumoasa cu un arici...mi-am amintit de aia doi care m-au speriat in croatia, intr-o seara... ca erau in perioada de imprerechere si se alergau prin gradina si se rostogoleau prin iarba...pe intuneric...pana am inteles ce monstru le terfeleste linistea noptii am crezut ca-mi sare inima din piept...
ai auzit vreodata cum afce un arici cand se imperecheaza?... monstruos...ai zice ca e cel putin un porc mistret... ei, hai, exagerez si eu acum... cred ca am vazut eu atunci cei mai babani arici din lume, or fi fost ai de pe arca lui noe...hi hi...

Simbol născut, probabil în spaţiul iranian, apare în mai multe legende româneşti, comentate şi de Eliade, ca sfătuitor al lui Dumnezeu, deţinător al secretelor universale şi animal cu rol important în naşterea lumii. Într-o legendă (pe care o comentează şi L. Blaga) se spune că pentru a regăsi echilibrul dintre pământ şi apă, Dumnezeu a cerut sfatul ariciului; E. dă povestea în mai multe variante în De la Zal., considerând că este vorba despre un mit de circulaţie populară, ilustrativ pentru spiritualitatea românească - şi în parte, a Europei orientale -, deoarece propune imaginea unui Dumnezeu bolnav de singurătate, "distrat, obosit şi în cele din urmă incapabil să desăvârşească creaţia numai cu propriile lui mijloace"(De la Zal., 97). În această stare îndepărtată şi tristă se află personajul din NS , un alter-ego al autorului, care trăieşte cu presentimentul creaţiei: are un impuls inexplicabil spre pictură, recontituie sensul existenţei din semne şi fragmente izolate. În legătură cu acest personaj apare simbolul în discuţie. Ştefan are obsesia că nu a găsit cale de comunicare cu a., pe care îl consideră singurul sfătuitor posibil şi deţinătorul unui secret absolut. Personajul din NS este un creator obosit şi E. introduce o serie de sugestii în sensul acesta, între care povestea despre ariciul, căruia nu a ştiut să-i vorbească şi care evocă sensul legendei de mai sus.

Doina Ruşti / Dicţionar de simboluri dominante din opera lui Mircea Eliade