primul meu interviu

Folk negru in zace pasi cu Ada Milea

- Ce reprezinta pentru tine acest turneu in Tara Sfanta? A fost o intamplare?
-A fost o intamplare prima mea venire in Israel, mai exact la Ierusalim, aceasta fiind a doua oara cand ma aflu aici. Primul concert, pe care l-am sustinut a fost cu Insula, dupa un text al lui Gellu Naum; un spectacol in limba engleza orchestrat de catre un muzician extraordinar care traieste in Marea Britanie, Alexander Balanescu. Concertul a avut succes si iata-ne din nou aici.
- Cum simti ca este receptata muzica ta de catre diaspora romaneasca?
- Cred ca in general bine. Nu stiu foarte multe inca despre diaspora in romaneasca si despre diaspora in general.
-Cum ai simtit generatia tanara de aici? ( Ada priveste spre sala, numara si rade sugubat...)
-Greu de spus, de pilda ieri nu am vazut generatia tanara din sala decat dupa terminarea concertului.
-Acest spectacol face parte dintr-o serie, dintr-un turneu international de amploare?
-Am cantat la Ierusalim, in cadrul festivalului Leylot Kaytz , varianta in engleza a lui Don Quijote - Quixote, impreuna cu Bogdan Marian Burlăcianu şi Adrian Cristescu.
- Care este piesa care simti ca te reprezinta cel mai bine?
-Toate ma reprezinta din clipa in care le-am facut, la fel de mult si la fel de bine. Pe unele le urasc. Urasc momentul in care le-am facut. Imi cerea un domn din sala piesa Femurul - o piesa de pe vremea cand eram convinsa ca voi da examen la medicina dar nu am mai dat – o piesa absolut oribila.
- Cum ai descrie-o pe Ada Milea incateva cuvinte? ( zambeste incurcata si cu modestie... nu stiu care dintre noi are emotii mai mari... )
-Habar n-am … astea sunt cuvintele
- Ada, ce a fost mai intai, muzica sau teatrul?
- Au fost toate deodata. Nu stiu… si muzica si teatrul… sau nici muzica nici teatrul...
- Ca actrita de profesie, muzica este un refugiu sau un mod de a te elibera?
-In timpul carierei mele de actrita, pe care am abandonat-o destul de repede, dupa vreo trei ani la Targu Mures, in care nu era prea mare activitate prin teatru, mi-am gasit eu calea de a ma exprima …mai de una singura, mai impreuna cu ceilalti colegi care cantau. Deci si refugiu si eliberare.
- Tu esti un trubadur, un menestrel diafan cu limba sfredel… ( rade soptand: "cu limba spurcata"). De unde vin sursele tale de inspiratie?
- Totul ma inspira... totul...de la o vreme am incercat sa slujesc cate un mare autor. Apropierea de Cervantes sau de Naum se datoreaza acestei porniri catre un mare autor, un mare simbol. Pana acum cinci-sase ani faceam textele dupa ideile simple care imi treceau prin cap... pe strada, pe-acasa...
-Ce le pregatesti prietenilor si admiratorilor, Ada , in viitorul apropiat?
- Urmeaza sa iasa pe C.D. Nasul lui Gogol, un spectacol pe care l-am conceput impreuna cu Bobo ( n.r.: Bogdan Marian Burlăcianu –Fara Zahar ) si cu regizorul Alexandru Dabija la Sibiu. Apoi mai am un proiect cu Alexander Balanescu, cu care am conceput Insula. Se pare ca i-a placut si vrea sa mai colaboram. Avem trei piese noi impreuna , de fapt trei grupaje-simbol, asa cum este si Don Quijote. Despre Insula pot sa va spun ca ca este un spectacol paradoxal, despre Robinson. Un Robinson singur pe o insula pustie ...plina de lume. Un text absolut fenomenal al lui Gellu Naum. .
*
Diafanul menestrel

Nu stii la ce sa te astepti cand vezi aparand pe scena acesti trei tineri hieratici, simpli, frumosi. Simti numai ca ti se opreste inima in loc si respiratia. De emotie... ca in fata unei taine. Ti se pare ca prezenta lor a venit ca un dar de Sus, pentru tine special, ca un dar de acasa.. un dar in limba ta, pe limba ta..
Spectacolul incepe. Esti trista si te indignezi pentru ca ei merita un stadion, o tribuna, pentru ca ei sunt o voce care trebuie auzita, pentru ca ei au ceva de spus si stiu si cum sa o faca... dar nu la ceasurile cinci ale amiezii, cand doar cativa curajosi octogenari s-au incumetat sa iasa in soarele arzator de august si sa asiste la eveniment... restul fiind la lucru sau eventual in vacanta in strainatate. In mijlocul salii o enclava tanara si nelinistita aplauda si inregistreaza pe pelicula fiecare moment, fiecare soapta.
Ada anunta ca vor incepe cu Don Quijote. In sala se naste rumoare. Acustica e buna dar unii au probleme cu reglarea aparatelor auditive si se exprima zgomotos intr-o neaosa limba maghiara. Regreti ca au batut atata drum si, tocmai acum prietenii tai, carora voia sa li-i faci cunoscuti pe acesti copii nazdravani, minunati si teribili de acasa nu au putut fi prezenti.

E greu sa scrii o cronica despre ce s-a intamplat acolo. Cu siguranta ca important la un astfel de concert este sa asisti, sa te incanti, sa te patrunzi cu arta lor si atat...Don Quijote al Adei Milea este atat de mult Cervantes incat aproape ca nu mai sesizezi ca este de fapt textul Adei si nu al lui don Miquel. Don Quijote electrizeaza atmosfera, trece dincolo de scena si coboara in sala, intra in mintea noastra, in sufletul nostru, in disperarea noastra, devine propria noastra lupta, propria noastra incrancenare, proapriul nostru faliment... mori, mori de vant...mori de vant, mori, mori, mori de vant, mori...singuratate, vis, iluzie, speranta, iubire, singuratate, singuratate, mori, mori de vant, mori, mori, mori de vant, mori... mori... mori ... mori de vant...

In parea a doua, Ada ramane singura pe scena. Chitara ii face surprize, ea zambeste gales, face glume, empatizeaza fenomenal cu sala...din public se cer piese...ea canta, povesteste, se povesteste...parul balai sclipeste in lumina reflectoarelor...diafan menestrel cu limba sfredel...uita sa bea apa....canta, se povesteste...pe-un picior de Miorita... pe-un picior de Miorita, trei ciobani coboara...

...somn usor, natiune, vor veni vremuri mai bune…banii… nani...

Multumim Ada Milea, multumim Bobo, multumim Adi pentru acest regal