Un al 13-lea semn zodiacal apărut din cauza unor mici devieri de la traiectorie Pămîntului în mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui, a fost descoperit de un astronom din Australia. Pămîntul nu se învîrte în jurul propriei axe ca un balon perfect sferic, ci mai degrabă ca un titirez, pentru că atracţiile manifestate de Soare şi Luna asupra Terrei nu sînt uniforme. Pe scurt, Soarele a deviat puţin de la traiectoria pe care o avea în urmă cu 3.000 de ani, cînd a luat naştere astrologia.
Semnul zodiacal se numeşte Ophiuchus sau Purtătorul de Şerpi şi cade în perioada 30 noiembrie - 18 decembrie, între zodia Scorpionului şi cea a Săgetătorului. Semnul, reprezentat de nişte şerpi încolăciţi utilizaţi de medici, a fost remarcat de Ptolemeu, părintele clasic al astronomiei care l-a înscris printre alte 48 de semne în catalogul său de astronomie "Almagest". S-a calculat că în prezent există o deviere de 30 de grade între Soare şi Pămînt ceea ce înseamnă că această constelaţie poate avea statut de semn zodiacal şi poate fi inclusă în bandă zodiacală inventată de babilonieni în urma cu 3.000 de ani.
În mitologie, Ophiuchus era reprezentat de un bătrîn cu mantie sprijinind un şarpe. Se spune că Opiuchus îl reprezintă pe Esculap, un vindecător din antichitate, iar şarpele indică faptul că veninul poate vindeca sau ucide. Se spune că oamenii născuţi în această zodie au capacităţi de vindecare, pot interpreta visele, căuta pacea, au talent poetic şi atrag norocul.
sursa: telegrafonline.ro
si titirezul meu e cu noroc
Valea Electronicii
Acum 5 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu