dorohoi...

Pe 2 iulie 2008 a avut loc comemorarea anuala a Holocaustului dorohoian. S-au întâlnit în număr de câteva sute de persoane în munţii Ierusalimului lângă aşezarea numită Shoresh, în pădurea dedicată victimelor Holocaustului din Dorohoi şi împrejurimi. Această padure împreună cu monumentul cu şase braţe a fost ridicată de puţinii supravieţuitori dorohoieni care s-au stabilit în Israel.


Raportul final asupra Holocaustului si raportul final asupra dictaturii comuniste in Romania (RUXANDRA CESEREANU) preluat din Revista 22

Pentru prima data, in Romania, a avut loc o dezbatere stiintifica publica pe marginea a doua dintre temele traumatice ale secolului XX: Gulagul si Holocaustul, analizate intr-o perspectiva comparata, cu aplicatie pe cazul romanesc. Dezbaterea a avut loc sub auspiciile unui simpozion intitulat Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca, in perioada 25-26 mai 2007, organizat de Centrul de Cercetare a Imaginarului din Cluj, functionand in cadrul Facultatii de Litere a Universitatii "Babes-Bolyai". Dintre participantii la simpozion, ii amintim pe Marius Oprea, Dorin Dobrincu, Adrian Cioflanca, Doina Jela, Michael Shafir, Marta Petreu, Mihai Dinu Gheorghiu, Andrei Cornea, Ion Vianu, Caius Dobrescu, Doru Radosav, Stefan Borbély, Ovidiu Pecican, Lidia Bradley, Maria Bucur, Octavian Roske, Cristina Anisescu, Doru Pop si multi altii. Centrul de Cercetare a Imaginarului a avut ca parteneri in organizarea simpozionului urmatoarele institutii: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, Institutul Cultural Roman, Fundatia Aspera si Uniunea Scriitorilor din Romania (filiala Cluj).
La 22 octombrie 2003, la initiativa presedintelui Romaniei din acea perioada, Ion Iliescu, a fost constituita o Comisie Internationala pentru Studierea Holocaustului in Romania (sub presedintia laureatului Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, scriitor american de origine romana)¹. In primavara anului 2006, la initiativa presedintelui Romaniei, Traian Basescu, a fost constituita o Comisie Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR, sub presedintia politologului american de origine romana, Vladimir Tismaneanu)². Scopul concret al constituirii ambelor Comisii a fost realizarea cate unui raport final legat de cele doua forme ale totalitarismului (extrema dreapta si extrema stanga) care au functionat in Romania, intre 1940-1944, respectiv 1945-1989. Ambele Comisii au avut un fundament legal si etic si au raspuns unor asteptari si dileme ale romanilor legate de istoria lor recenta. In cazul Raportului Final legat de analiza dictaturii comuniste (care trebuia sa marcheze sfarsitul unei epoci, la 1 ianuarie 2007 urmand ca Romania sa fie acceptata in Uniunea Europeana), a mai existat un scop manifest: masivul document ar fi putut sa ii ofere presedintelui Traian Basescu o baza stiintifica pentru condamnarea oficiala a comunismului in Romania, ca ilegitim si criminal. Acest lucru s-a si intamplat la 18 decembrie 2006. Condamnand regimul comunist drept ilegitim si criminal, Traian Basescu a facut un gest similar celui al lui Jacques Chirac, primul presedinte care a condamnat in numele statului francez regimul de la Vichy, ca parte a experientei istorice a acestui stat (aceasta comparatie la nivelul gesturilor etice a doi presedinti ii apartine lui Vladimir Tismaneanu).
Premisa ambelor rapoarte a fost cercetarea si stabilirea adevarului privind cele doua tragedii, ale Holocaustului si Gulagului, cu toate implicatiile politice, sociale, psihologice, istorice, umane ale acestora. De asemenea, ambele rapoarte au vizat o sanctionare oficiala (girata de autoritatile romane) a celor doua extremisme (ororile petrecute intre 1940-1944 si 1945-1989 fiind imposibil de cuantificat si decamuflat in timpul perioadei comuniste). Din componenta Comisiei Wiesel au facut parte in principal istorici si sociologi; din componenta Comisiei Tismaneanu au facut parte, de asemenea, istorici, sociologi si politologi, dar si jurnalisti, oameni de litere, personalitati civice, caracterul acesteia fiind mai eterogen decat al Comisiei Wiesel. De mentionat: doi dintre membrii Comisiei Wiesel au facut parte si din Comisia Tismaneanu, este vorba despre istoricii Andrei Pippidi (membru propriu-zis) si Adrian Cioflanca (expert). De remarcat, de asemenea: din Comisia Wiesel au facut parte doi consilieri prezidentiali ai lui Ion Iliescu, Ioan Scurtu si Victor Opaschi (prin urmare, macar un minim control tutelar al lui Ion Iliescu a existat, cei doi istorici amintiti putand monitoriza pentru presedinte activitatea Comisiei Wiesel); in schimb, desi CPADCR a fost creata de presedintele Traian Basescu, din Comisia Tismaneanu nu a facut parte vreun consilier prezidential, astfel incat nu a existat vreo interferenta a autoritatilor cu activitatea Comisiei; din Comisia Tismaneanu a facut parte, totusi, un consilier, dar al adversarului presedintelui Basescu, primul ministru Calin Popescu Tariceanu, este vorba despre remarcabilul istoric Marius Oprea (specializat pe analiza Securitatii). Singurul lucru in care Administratia Prezidentiala s-a implicat a fost acela de a cataliza accesarea Arhivelor de catre expertii CPADCR.
La 11 noiembrie 2004, Raportul Final realizat de Comisia Wiesel i-a fost prezentat lui Ion Iliescu; acest raport a fost semnalat public, dar nu a si fost dezbatut public decat minimal; raportul produs de Comisia Wiesel a avut putini detractori, iar acestia au fost exclusiv din varii factiuni ale extremei drepte care se manifesta politic si cultural in Romania postcomunista. Raportul Final realizat de Comisia Tismaneanu i-a fost predat in noiembrie 2006 lui Traian Basescu - acesta a prezentat concluziile respectivului raport in fata Camerelor reunite ale parlamentului, in 18 decembrie 2006, fiind boicotat de reprezentantii catorva partide alergice la ideea de sanctionare a comunismului: PRM in principal, PSD in plan secundar (desi raportul nu a avut coloratura revansarda, ci a fost redactat in spiritul liberalismului civic, el a fost perceput, uneori, ca un document coleric-politic menit sa produca discordie). Daca raportul Comisiei Wiesel a avut un caracter amplu istoric si factual, raportul Comisiei Tismaneanu a mizat pe caracterul politologic legat de deconstructia ideologiei comuniste, neuitand, fireste, de factualitatea necesara unui asemenea raport in legatura cu victimologia aferenta (raportul a pedalat pe un caracter initial prioritar politologic, intrucat acesta a fost documentul cathartic dorit de Presedintie