Valea Electronicii
Acum 5 ani
joi, 31 decembrie 2009
luni, 28 decembrie 2009
joi, 24 decembrie 2009
marți, 22 decembrie 2009
lucruri pe care sa nu le faci!!!!!!!
Cum sa te comporti in prezenta italienilor
1 Nu vorbi cu italienii intr-un dialect napoletan sau sicilian stricat. Chiar daca stii cateva cuvinte sau fraze in italiana, ori poate chiar in aceste dialecte, modul in care te exprimi (cel mai probabil stangaci) i-ar putea jigni pe localnici. Pe de alta parte, chiar daca ai norocul sa nu ii superi pe italieni, mai mult ca sigur nu vei avea nici o sansa sa te intelegi cu ei si sa afli ce informatii ai nevoie.
2 Nu spune cu voce tare, intr-un loc cu italieni, ce nu-ti place in Italia. Nu compara Italia cu alte tari, pentru ca risti ca acest gest sa ii jigneasca pe cei care iti sunt, poate si numai pentru o ora, gazde. Nu le pune patriotismul la incercare sau la indoiala pentru ca ai putea avea o surpriza neplacuta atunci cand vei afla adevarul in aceasta privinta. Incearca sa te bucuri cat mai mult de ce gasesti acolo, de locurile si oamenii care iti apar in cale.
Ce sa nu faci in barurile si restaurantele din Italia
1 Nu sta jos la bar. Un astfel de gest va fi privit drept o ofensa adusa gazdelor si o dovada clara de zgarcenie si ignoranta. In Italia, daca servesti o bautura la bar, va trebui sa o bei la bar, in picioare pentru ca daca vei cere sa stai jos sau o bautura cat timp stai la masa, aceasta te va costa aproximativ dublu decat atunci cand ai servi-o la bar.
2 Nu comanda cappucino la masa sau imediat dupa masa. Un astfel de gest ar putea fi considerat lipsit de gust de catre gazdele tale italiene, pentru ca locuitorii acestei tari considera cappucino drept o bautura care trebuie bauta dimineata, inainte de ora 11.00.
3 Nu incerca sa modifici meniul dupa propriul tau chef sau dupa poftele de moment. Chelnerii si bucatarii italieni nu tin cont, ba chiar se enerveaza cand aud astfel de cereri, pentru ca bucatarii italieni pregatesc mancarea intr-un fel aproape ritualistic, astfel ca fiecare ingredient din mancare este la fel de important, adica foarte important. In acest caz ar trebui mai degraba sa lasi acele ingrediente care nu-ti plac in farfurie (precum ardeiul gras sau maslinele) decat sa-i ceri bucatarului sa nu le puna in mancare.
Agresivitatea si italienii
1 Nu fi ofensiv sau agresiv. Nu face semne agresive sau obscene cu mainile sau degetele. Nu strange pumnul atunci cand arati spre cineva, nu ridica pumnul su mana pana sub barbie, aceste gesturi sunt considerate injuraturi. Respecta normele de baza de bune maniere valabile oriunde in aceasta lume si care tin, pana la urma, de cei sapte ani de acasa.
2 Nu privi insistent spre cate o persoana. Mai ales daca este femeie (fata) si mai exista si alte persoane in jurul ei. Ai putea avea surprize neplacute, mai ales in anumite locuri, precum baruri sau restaurante.
3 Protejeaza-ti bunurile. Nu-ti tine banii, portofelul sau lucrurile de valoare la indemana, respectiv la suprafata, mai ales in zonele aglomerate. Ai toate sansele sa fii jefuit, putandu-se intampla sa devii o victima chiar a conationalilor nostri.
4 Daca esti femeie si primesti complimente pe strada, nu te impacienta. Nu te supara daca un italian sau un grup de italieni striga in urma ta “bella”(frumoaso), un astfel de gest nu este in aceasta tara un obicei care sa tina de hartuirea sexuala. Cel mai bine este sa ignori aceste “atentii” si sa nu le raspunzi in nici un fel, pentru ca un raspuns i-ar incuraja.
5 Nu iti aseza picioarele sau papucii pe scaun sau masa. Un astfel de gest va fi considerat lipsit de politete. De asemenea, nu te dezbraca in public, nici nu ragai sau scoate alte sunete – astfel de gesturi sunt considerate foarte nepoliticoase.
Imbracamintea, importanta pentru italieni
1 Nu uita sa respecti regulile de baza atunci cand mergi sa vizitezi o biserica: trebuie sa iti acoperi capul si sa nu lasi portiuni de piele neacoperite. Ar trebui sa stii ca exista muzee si biserici care ofera obiecte vestimentare cu care sa te acoperi in cazul in care nu ai asa ceva.
2 Nu umbla fara bani marunti la tine. Este foarte posibil sa gasesti restaurante, baruri si magazine care sa nu aiba dispozitiv pentru plata cu cardul.
3 Atunci cand intri in magazine, nu umbla sa cauti prin toate rafturile. Ai rabdare pana vanzatorul termina cu cel care a venit inaintea ta. Intre timp, te poti uita in jur, astfel incat atunci cand vine vanzatorul sa ii poti spune ce anume ai vrea sa probezi, ce culoare si ce marime. In plus, la intrare nu uita sa saluti.
4 Atentie la haine. Nu te imbraca neglijent sau prea sportiv atunci cand mergi la cina, fie ca esti invitat undeva, fie ca mergi la restaurant. Nu este necesar sa te imbraci foarte elegant, insa este indicat sa nu te imbraci in tricou, cu pantaloni scurti, de trening sau sa te incalti cu slapi si adidasi. Italienii tin mult la eticheta “de cina”.
sursa: acasa.ro
mor cand macarene cu fite comanda cappuccino seara sau cer o margarita fara rosii
1 Nu vorbi cu italienii intr-un dialect napoletan sau sicilian stricat. Chiar daca stii cateva cuvinte sau fraze in italiana, ori poate chiar in aceste dialecte, modul in care te exprimi (cel mai probabil stangaci) i-ar putea jigni pe localnici. Pe de alta parte, chiar daca ai norocul sa nu ii superi pe italieni, mai mult ca sigur nu vei avea nici o sansa sa te intelegi cu ei si sa afli ce informatii ai nevoie.
2 Nu spune cu voce tare, intr-un loc cu italieni, ce nu-ti place in Italia. Nu compara Italia cu alte tari, pentru ca risti ca acest gest sa ii jigneasca pe cei care iti sunt, poate si numai pentru o ora, gazde. Nu le pune patriotismul la incercare sau la indoiala pentru ca ai putea avea o surpriza neplacuta atunci cand vei afla adevarul in aceasta privinta. Incearca sa te bucuri cat mai mult de ce gasesti acolo, de locurile si oamenii care iti apar in cale.
Ce sa nu faci in barurile si restaurantele din Italia
1 Nu sta jos la bar. Un astfel de gest va fi privit drept o ofensa adusa gazdelor si o dovada clara de zgarcenie si ignoranta. In Italia, daca servesti o bautura la bar, va trebui sa o bei la bar, in picioare pentru ca daca vei cere sa stai jos sau o bautura cat timp stai la masa, aceasta te va costa aproximativ dublu decat atunci cand ai servi-o la bar.
2 Nu comanda cappucino la masa sau imediat dupa masa. Un astfel de gest ar putea fi considerat lipsit de gust de catre gazdele tale italiene, pentru ca locuitorii acestei tari considera cappucino drept o bautura care trebuie bauta dimineata, inainte de ora 11.00.
3 Nu incerca sa modifici meniul dupa propriul tau chef sau dupa poftele de moment. Chelnerii si bucatarii italieni nu tin cont, ba chiar se enerveaza cand aud astfel de cereri, pentru ca bucatarii italieni pregatesc mancarea intr-un fel aproape ritualistic, astfel ca fiecare ingredient din mancare este la fel de important, adica foarte important. In acest caz ar trebui mai degraba sa lasi acele ingrediente care nu-ti plac in farfurie (precum ardeiul gras sau maslinele) decat sa-i ceri bucatarului sa nu le puna in mancare.
Agresivitatea si italienii
1 Nu fi ofensiv sau agresiv. Nu face semne agresive sau obscene cu mainile sau degetele. Nu strange pumnul atunci cand arati spre cineva, nu ridica pumnul su mana pana sub barbie, aceste gesturi sunt considerate injuraturi. Respecta normele de baza de bune maniere valabile oriunde in aceasta lume si care tin, pana la urma, de cei sapte ani de acasa.
2 Nu privi insistent spre cate o persoana. Mai ales daca este femeie (fata) si mai exista si alte persoane in jurul ei. Ai putea avea surprize neplacute, mai ales in anumite locuri, precum baruri sau restaurante.
3 Protejeaza-ti bunurile. Nu-ti tine banii, portofelul sau lucrurile de valoare la indemana, respectiv la suprafata, mai ales in zonele aglomerate. Ai toate sansele sa fii jefuit, putandu-se intampla sa devii o victima chiar a conationalilor nostri.
4 Daca esti femeie si primesti complimente pe strada, nu te impacienta. Nu te supara daca un italian sau un grup de italieni striga in urma ta “bella”(frumoaso), un astfel de gest nu este in aceasta tara un obicei care sa tina de hartuirea sexuala. Cel mai bine este sa ignori aceste “atentii” si sa nu le raspunzi in nici un fel, pentru ca un raspuns i-ar incuraja.
5 Nu iti aseza picioarele sau papucii pe scaun sau masa. Un astfel de gest va fi considerat lipsit de politete. De asemenea, nu te dezbraca in public, nici nu ragai sau scoate alte sunete – astfel de gesturi sunt considerate foarte nepoliticoase.
Imbracamintea, importanta pentru italieni
1 Nu uita sa respecti regulile de baza atunci cand mergi sa vizitezi o biserica: trebuie sa iti acoperi capul si sa nu lasi portiuni de piele neacoperite. Ar trebui sa stii ca exista muzee si biserici care ofera obiecte vestimentare cu care sa te acoperi in cazul in care nu ai asa ceva.
2 Nu umbla fara bani marunti la tine. Este foarte posibil sa gasesti restaurante, baruri si magazine care sa nu aiba dispozitiv pentru plata cu cardul.
3 Atunci cand intri in magazine, nu umbla sa cauti prin toate rafturile. Ai rabdare pana vanzatorul termina cu cel care a venit inaintea ta. Intre timp, te poti uita in jur, astfel incat atunci cand vine vanzatorul sa ii poti spune ce anume ai vrea sa probezi, ce culoare si ce marime. In plus, la intrare nu uita sa saluti.
4 Atentie la haine. Nu te imbraca neglijent sau prea sportiv atunci cand mergi la cina, fie ca esti invitat undeva, fie ca mergi la restaurant. Nu este necesar sa te imbraci foarte elegant, insa este indicat sa nu te imbraci in tricou, cu pantaloni scurti, de trening sau sa te incalti cu slapi si adidasi. Italienii tin mult la eticheta “de cina”.
sursa: acasa.ro
mor cand macarene cu fite comanda cappuccino seara sau cer o margarita fara rosii
duminică, 20 decembrie 2009
miercuri, 16 decembrie 2009
sâmbătă, 12 decembrie 2009
casa pisicilor
http://www.wimp.com/housescats/
o tanti care ingrijeste vreo 600 de pisici, si le ingrijeste bine dupa cum vedem in filmulet... ajunge sa dati clic pe titlu
o tanti care ingrijeste vreo 600 de pisici, si le ingrijeste bine dupa cum vedem in filmulet... ajunge sa dati clic pe titlu
cine nu are boieri, sa-si cumpere - NEAGU DJUVARA: „S-a stricat ceva în creierul acestui popor”
evz.ro - sursa
NEAGU DJUVARA: „S-a stricat ceva în creierul acestui popor”
Vlad Stoicescu Joi, 19 Noiembrie 2009
Istoricul Neagu Djuvara vorbeşte, într-un interviu care cartografiază România politică, despre normalitate, psihoze electorale, idealuri şi realităţi dure.
Cei 93 de ani în care a trăit "pe viu" un război mondial, două dictaturi şi o democraţie ciudată l-au învăţat pe Neagu Djuvara că problemele României nu se tratează cu soluţii extreme. Apatia românilor şi indiferenţa cronicizată în faţa urnei de vot sunt, în ochii profesorului, “detestabile”. La celalalt capăt, speranţa infinită pusă într-un preşedinte-salvator ar fi “catastrofală”. În rândurile următoare, alături de Neagu Djuvara, despre o istorie grea cu rădăcini subţiri într-un prezent ambiguu.
EVZ: Prima întrebare e cea mai simplă şi cea mai grea dintre toate. Vă duceţi la vot?
Neagu Djuvara: Sigur că mă duc. E o datorie naţională şi găsesc că abţinerea e inutilă. Poate m-aş abţine dacă aş avea impresia că ambii candidaţi, şi mă refer aici la turul al doilea de scrutin, sunt detestabili. În momentul acela nu mă duc. Ce să fac, să aleg între mucea şi căcâcea?
Credeţi că aveţi opţiuni mai bune în primul tur?
În turul întâi sunt moralmente obligat să votez pentru candidatul liberal, pentru că, cinstit vorbind, e mai puţin rău. Crin Antonescu e răul cel mai mic.
Nu aţi obosit să votaţi de douăzeci de ani după principiul “cel mai puţin rău”?
Păi, dacă nu e alţii, vorba aia. Nu e alţii! (râde)
Aud de foarte multe ori argumentul “clasa politică e rea”. Nu este ea însă imaginea perfectă a societăţii româneşti actuale?Ba da. Risc să supăr o mare parte dintre cititori, dar societatea românească s-a răsturnat în mod extrem de grav în cei cincizeci de ani de comunism. Şi când zic cincizeci de ani, sunt încă sub adevăr, pentru că regimul lui Iliescu n-a fost decât o prelungire a regimului comunist. Numai suprafaţa s-a schimbat. În comunism s-au întâmplat lucruri grave, iar persecutarea întregului strat de deasupra, nu numai din punct de vedere politic, a răsturnat toate valorile. Au venit aia mai răi, mai tâmpiţi, cocoşaţii şi guşaţii. România era singura fără o elită comunistă adevărată. De altfel, chiar Ana Pauker a mărturisit de la început că partidul comunist din România are doar 900 de membri. 900 la o populaţie de 18 milioane! Şi atunci cine au fost comuniştii? Oportuniştii! Au venit grămadă. Asta e meteahnă veche la noi. Românul sare imediat acolo unde îi este interesul.
Dacă-mi permiteţi să vă răspund, comuniştii noştri au fost cei aproape patru milioane de români care în 1989 şi-au ars carnetele de partid.
De pe o zi pe alta, majoritatea. Problema e că, dintre ei, foarte mulţi au rămas comunişti în suflet. În cei cincizeci de ani de care vă vorbeam, s-a stricat ceva în creierul acestui popor. Mai adaug ceva. Românul a fost aşa de dezgustat de ce i s-a întâmplat, încât în prezent fuge din ţară pe capete. Înainte de război, românii americani erau 120.000, foarte puţini comparativ cu americanii de origine poloneză, cehă, ucraineană. Cum se explică asta? Pe vremea veche, românul avea în suflet zicala aceea “fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea”.
Credeţi că s-a produs o dezrădăcinare?
S-a întâmplat o schimbare a profilului etnic al românului, cetăţeanul care fugea cel mai puţin din ţara lui între ţările europene.
Identificaţi în lipsa acestui ataşament faţă de ţară sursele răului actual?
E unul dintre motivele pentru care România merge atât de rău. S-a luat smântâna de pe ţară. Nu mai vorbesc de fosta boierime, care a făcut ce-a făcut, dar a murit singură. Asta nu s-a scris în nicio carte: nucleul marilor boieri este acelaşi până la 1900. Oamenii ăştia au monopolizat puterea economică şi prin endogamie şi-au perpetuat dominaţia.
E foarte interesant ce spuneţi...
Vă dau un exemplu impresionant. E vorba de familia mamei mele, Grădişteanu, una mai puţin cunoscută decât Bălăceanu sau Golescu. În veacul al XVII-lea, la un moment dat, unul dintre fii marelui vistier Bunea Grădişteanu, Vîlcu, la rândul său un mare boier, îl susţine în lupta pentru tron pe Gheorghe Duca. În 1678 însă, ajunge domn Şerban Cantacuzino, iar Vîlcu Grădişteanu, care fusese de partida celorlalţi, e prins, schingiuit şi tras în ţeapă. Dar fata lui Vîlcu era măritată cu fratele lui Vodă, faimosul spătar Mihai Cantacuzino. Dacă vă duceţi acum la biserica veche de la Sinaia, pe care Mihai Cantacuzino a construit-o, veţi vedea pe fresca ctitorilor, la stânga, pe acest spătar împreună cu a doua nevastă şi 18 copii, majoritatea adoptaţi. La extrema stângă însă, e prima lui nevastă, îmbrăcată în negru, ca şi cum ar fi în doliu, dar şi Vîlcu Grădişteanu. Aşa că, în acelaşi loc, îi ai şi pe călău, şi pe victimă. Erau rude. Asta e istoria Ţării Româneşti. Toţi erau rude între ei, dar se mâncau şi se omorau.
Am putea aduce pilda asta chiar în prezent, în România de astăzi. La vârful puterii, de asemenea, toţi par conexaţi.
Bineînţeles. Moravurile, obiceiurile rele, chiar dibăcia aceasta malignă s-au transmis. S-au perpetuat de la vechii boieri care au fost siliţi de la începuturi să se comporte aşa. Gândiţi-vă la Mircea cel Bătrân, pe care eu îl consider chiar mai mare decât Ştefan cel Mare, până şi el a fost silit să plece capul. Poate a evitat prin acest compromis transformarea ţării în paşalâc, păstrând o semi-independenţă. Această dibăcie istorică ne caracterizează.
“Românii au învăţat că boierii au fost întotdeauna trădători, în timp ce Vodă a fost mereu un patriot care se sprijinea pe popor. Nişte prostii! E o minciună istorică, un clişeu care rezistă până astăzi”
Neagu Djuvara, istoric
TRECUTUL CARE NU TRECE
„La noi, modelul unui preşedinte puternic este catastrofal”
Vorbeaţi de opoziţia istorică dintre boieri şi domn. Nu pot să nu mă gândesc la opoziţia feroce dintre parlamentari şi preşedinte.
M-a vizitat şi pe mine gândul acesta, să fac o paralelă între situaţii. Să ştiţi că la noi puterea a fost împărţită mereu între Vodă şi marii boieri. Acest lucru e mult mai puţin caracteristic altor ţări. În spaţiul românesc însă, puterea a pendulat mereu între aceste două extreme: ori e mai tare boierul, ori e mai tare Vodă.
Credeţi că e periculoasă ideea unei republici prezidenţiale?
Opţiunea mea este categoric în favoarea unei constituţii care să semene cât mai mult cu Legea fundamentală din 1923. Deşi nu mai putem avea monarhie, din păcate...
Mai păstraţi visul acesta?
Din motive concrete, nu. Constituţia din 1923 prevedea doar o succesiune pe linie masculină, dar Regele Mihai n-a avut băieţi. Aşa că, în momentul de faţă, mi se pare total compromisă ideea unei reveniri a monarhiei. Care n-ar fi fost o aberaţie, în orice caz, pentru că ţările europene cele mai echilibrate sunt monarhii. Chiar problema unităţii naţionale ar fi putut fi rezolvată, uitaţi-vă la Belgia, unde antipatia dintre flamanzi şi valoni o transformă pe cea dintre români şi unguri într-o floare la ureche.
Atunci spre ce merge opţiunea dumneavoastră?
Pledez pentru o constituţie cât mai aproape de cea din 1923. Adică, cu un preşedinte fără puteri prea mari, însărcinat cu numirea primului ministru şi cu rolul unui arbitru. Dar cu un parlament puternic.
Sunteţi, prin urmare, adeptul unei republici parlamentare.
Absolut. Cu atât mai mult cu cât domnul Băsescu apasă pe pedala dezgustului faţă de parlamentari.
E ţinta facilă, să dai vina, la grămadă, pe o instituţie care, în ochii românului mediu, nu face nimic, niciodată.
Nu e adevărat. Eu cred că este cel mai puţin rău regim pe care îl putem avea. A spus-o şi Churchill: democraţia parlamentară e detestabilă, dar e cel mai suportabil regim pe care îl putem imagina. Astăzi, modelul unui preşedinte puternic este, la noi, catastrofal. Înseamnă să ne întoarcem la Carol al II-lea, la Antonescu, la Gheorghiu Dej, la Ceauşescu. Nu se poate!
Istoria e ciudată, domnule profesor. Poate doar Carol al II-lea să fie o figură detestată, dintre numele enumerate, dar Antonescu e un mare erou, Gheorghiu Dej se bucură de o amintire mai degrabă nesedimentată, iar Ceauşescu e mai mult bun decât rău.
Vreţi să-mi spuneţi că opinia publică nu-i judecă prost pe aceşti dictatori. Să-i luăm pe rând. Carol al II-lea a avut mari cusururi ca individ, el fiind foarte corupt şi un exemplu personal foarte prost. Atitutinea lui nu era în linie cu ceea ce ar fi trebuit să facă un monarh. În opţiunea lui de politică externă avea însă dreptate în faţa lui Zelea Codreanu, pentru care eu am avut pasiune când eram tânăr, dar îmi dau seama că era o eroare enormă tot ce-a făcut.
Ion Antonescu?
Eu sunt împotriva lui, a politicilor sale şi a modului în care a condus ţara. De altfel, nici când eram tânăr nu-l simpatizam. Antonescu e un personaj foarte ciudat şi cred ca românii îl iubesc tocmai pentru că nu are profilul tipic al românului.
Vă referiţi la faptul că Antonescu a fost consecvent chiar şi în propriile greşeli?
Mă gândesc la dârzenia lui nemaipomenită. Ştiţi cum era chemat în armată? “Câinele roşu”. Chiar din punct de vedere fizionomic, Antonescu e o ciudăţenie. Eu sunt convinsă că dacă i-am cerceta genealogia, am afla lucruri interesante. El e de origine albaneză. Bunicul său era frizer, asta se ştie. Dar aş vrea să cunosc cine era tatăl acestui frizer. Eu am fost în Albania. Aromânii de acolo sunt tipul mediteranean clasic. Albanezul însă e aproape german.
Ar schimba ceva din percepţia pozitivă a românilor faptul că Antonescu nu are rădăcini româneşti?
Nu, vreau să spun altceva. Şi aici sunt neconsecvent cu mine însumi, pentru că am făcut şi eu războiul în Răsărit, iar mintea mea era lucrată de propagandă. Credeam şi eu că facem o cruciadă împotriva bolşevismului şi nu am avut conştiinţa că, trecând Nistrul, comitem o greşeală politică. Ar fi trebuit să facem ce-au făcut finlandezii, care nu şi-au depăşit graniţele. Au refuzat, “sunt vecin cu rusul de 1000 de ani şi voi mai rămâne 1000 de ani vecin cu el”. Românul a făcut însă o prostie. Antonescu a greşit din punct de vedere militar, iar din punct de vedere al simţului politic a fost lamentabil. Penultima lui întâlnire cu Hitler s-a petrecut în februarie 1944, iar l-a întoarcere i-a spus Victoriei Goga, prietena soţiei sale, “poţi să-mi pupi mâna, Hitler ne-a promis restituirea Transilvaniei”. Cum îşi putea închipui acest om, de care depindea soarta a milioane de români, că în martie 1944 Hitler mai avea vreun cuvânt de spus la masa verde? O orbire politică criminală, aş spune. Antonescu credea că el e trimis de Dumnezeu să guverneze România. A fost însă o calamitate.
Dacă tot am atins acest subiect, permiteţi-mi o întrebare sensibilă. Credeţi că armata română a comis crime de război în teritoriile ocupate după trecerea Nistrului?
Bineînţeles. Sunt fapte consemnate. Au fost într-adevăr câţiva evrei care au tratat prost armata română în momentul în care s-a retras din Basarabia. Un an mai târziu însă, la ofensiva din 1941, Antonescu decide că în 48 de ore trebuie expulzaţi 175.000 de oameni. Bătrâni, femei, copii au fost trimişi peste Nistru fără nicio pregătire. Neamţul, cât a fost de crud, îi caza în barăci şi le servea supă seara. Noi i-am trimis în deşert.
Pentru a-i salva, consideră foarte mulţi astăzi.
Lasă-mă-n pace. E ceva absolut impardonabil. În cele cinci luni în care am luptat pentru cucerirea Odessei, regimentul meu a beneficiat de serviciile a 3000 de oameni. Ştiţi câţi oameni valizi mai erau la final? 92. Dacă ai dezvălui asta unui american, ar spune că nu se poate. Uite că în armata română s-a putut! Se pare ca nemţii au vrut doar încercuirea oraşului, dar ambiţia lui Antonescu a impus cucerirea. Noi de fapt nici n-am ocupat oraşul decât în momentul în care ruşii s-au decis să-l părăsească. Şi după ce am pierdut 17.000 de soldaţi, doar pentru a intra în momentul în care sovieticii au plecat, ce face Statul Major român? Se instalează în clădirea în care fusese Statul Major sovietic, fără să cerceteze dacă nu cumva e minată. După câteva zile, a explodat clădirea. Atunci, Antonescu, într-un acces de furie, a decretat ca pentru fiecare ofiţer superior să se împuşte un anumit număr de evrei. Aşa ceva nu se poate înscrie decât în categoria crimelor împotriva umanităţii. Antonescu ne pare un erou pentru că îl comparăm cu toate secăturile politice pe care le-am avut de atunci.
E simbolul anticomunist cel mai la îndemână.
Aşa e. E curat, e cinstit, e dârz, deci ni se pare o figură exemplară. Antonescu a făcut însă nişte greşeli enorme care ne-au costat foarte scump. Noi ar fi trebuit să luptăm în iunie 1940, nu să cedăm la ultimatumul sovietic. Am fi putut rezista câteva zile. Am fi pierdut câteva zeci de mii de oameni. Dar câştigam imens din punct de vedere politic. Poate am fi avut în timpul războiului chiar soarta Poloniei, ocupaţi de “uriaşii” de la apus şi de la răsărit. Mâncam salam cu soia câţiva ani mai devreme, dar ieşeam cu faţa curată. Pe când rezultatul capitulării din iunie 1940 e catastrofal din punct de vedere moral. Imaginea românului s-a stricat. Ruşii ne-au acuzat pentru îndrăzneala de a pătrunde cu trupe în inima ţării lor. Germanii ne-au blamat pentru că i-am trădat la 23 august 1944. Francezii şi englezii au aruncat anatema colaborării cu naziştii. Eu văd lucrurile acestea şi astăzi, când sunt întrebat frecvent de ce am făcut războiul alături de Hitler.
Spuneţi, cu alte cuvinte, că există anumite lucruri care nu se fac niciodată, indiferent de condiţii.
Absolut. Şi asta pentru a păstra în limite normale imaginea ta de sine. Lucian Boia va lansa luna aceasta o carte în care vorbeşte despre germanofilii din perioada Primului Război Mondial, carte în care spune un lucru pe care evităm să-l vedem: imaginea noastră în Occident este stricată. Noi suntem, iertaţi-mi expresia, cu fundul în două luntre, în permanenţă.
Inconsecvenţa noastră e o piatră care atârnă greu şi în prezent?
Străinii ne percep negativ, ca fiind versatili, când cu unul, când cu altul. Facem doar ce ne convine nouă. Imaginea românului de şmecher politiceşte este pecetluită.
CECITATEA POLITICĂ
Cum arată „Duminica Orbului”, după douăzeci de ani
Domnule Djuvara, se aplică definiţiile clasice în politica românească? Avem cu adevărat partide? Avem un spaţiu politic conturat? Există liberali? Există social-democraţi?
Înţeleg de ce sunteţi sceptic. Dar am putea să ne întoarcem şi în trecut şi să ne întrebăm dacă liberalii din veacul al XIX-lea au fost cu adevărat liberali în sensul occidental al termenului. Toate aceste concept abstracte trebuie corelate la realitatea locală. Românul este cum este, are trecutul lui, are cusururile lui. Face, cum se spune, maioneza în felul lui. Eu cred că există aceste partide.
Cât de mature sunt ele însă?
Încă nu sunt. Mai avem nevoie de o generaţie sau două. Deşi sper ca românii s-au maturizat puţin în ultimii douăzeci de ani, sunt destul de circumspect când văd că bucureştenii îl aleg pe Sorin Oprescu primar. Când votezi asemenea indivizi, înseamnă că se continuă un fel de orbire care aduce aminte de primele alegeri democratice din mai 1990.
Spuneaţi într-un interviu: „cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă PNL ar fi să se alieze cu PSD”.
O şi fac. Iar Crin Antonescu, dacă ajunge printr-un miracol adversarul lui Băsescu în turul al doilea, nu poate învinge decât cu sprijinul social-democraţilor. E adevărat că istoria ne învaţă că trebuie să te faci frate cu dracul până treci puntea.
Vi se pare Crin Antonescu capabil să „rupă pisica” în cazul în care ajunge la Cotroceni?
Ei, aia e. That’s the question! Dacă le are destul de... ştiţi dumneavoastră ce.
Candidatul liberal pare dependent chiar în interiorul propriului partid.
Nu-mi dau seama. Să ştiţi însă că putem avea surprize. Când deţii puterea, descoperi nişte lucruri cu totul neprevăzute. Nu trebuie să-l judeci pe om înainte de a-l vedea în exerciţiul puterii.
CE CAUŢI, NEAGULE, AICI?
“Nu văd deloc mentalitatea pe care mi-o doresc”
Libertatea electorală pare să aibă un singur efect – refuzul de a merge la urne.
Asta e o soluţie negativă absolut detestabilă. Cred că lucrurile vor mai merge prost timp de încă o generaţie, cu condiţia să nu continue hemoragia creierelor. Dacă tinerii îşi vor dori în continuare să emigreze, va fi rău. O ţară în care tineretul nu are alt vis decât acela de a-şi părăsi patria arată dramatic.
Sunteţi chiar mai pesimist decât Silviu Brucan cu celebra sa butada referitoare la cei douăzeci de ani.
Ne-ar trebui cel puţin o sută de ani. Trei generaţii pentru normalitate. Iar asta e o lege universală: în trei generaţii se schimbă o civilizaţie, să ştiţi. E foarte curios, dar mentalităţile ţin, în ultimă instanţă, de legi fiziologice. Ieşirea din comunism seamănă cu ieşirea din epoca fanariotă.
Mai avem însă circumstanţele favorabile de la începutul secolului al XIX-lea?
Asta e problema. Până la generaţia mea, se pleca ca să înveţi şi să te întorci. Când mă întreabă tinerii acum “de ce n-aţi rămas în străinătate?”, o întrebare care mi-a fost pusă de o mie de ori, mă doare. Nu vad deloc mentalitatea pe care mi-o doresc.
Dumneavoastră nu v-aţi întrebat în ultimele două decenii de ce v-aţi întors?
Ba da. Am şi scris-o în amintirile mele, “ce cauţi Neagule aici?”. Dar, ca să fiu cinstit, trebuie să vă spun că eu am profitat de întoarcerea în ţară. De unde aş fi rămas un necunoscut printre milioanele de locuitori ai Parisului, imediat după revenirea în România am devenit o personalitate. Până la 73 de ani a trebuit să lupt teribil ca să public primele două cărţi. În România însă, editurile se bat pe mine. Cu toată enervarea permanentă pe care o am când văd ce se întâmplă în jurul meu, eu am profitat. În România m-am împlinit.
Cum arată normalitatea lui Neagu Djuvara?
Este foarte greu de dat un răspuns. România interbelică este pentru mine cel mai aproape de normal. Gândiţi-vă însă că noi nu ne-am pus de acord asupra a ce este românimea. Intelectualii noştrii nu se înţeleg. Dacă iei ce au gândit Blaga, Eminescu sau Coşbuc despre români, nu prea găseşti corespondenţe. N-am reuşit încă să prindem într-o definiţie caracterul nostru naţional. Şi dacă nu cunoaştem asta, cum putem avea pretenţia să găsim o normalitate?
NEAGU DJUVARA: „S-a stricat ceva în creierul acestui popor”
Vlad Stoicescu Joi, 19 Noiembrie 2009
Istoricul Neagu Djuvara vorbeşte, într-un interviu care cartografiază România politică, despre normalitate, psihoze electorale, idealuri şi realităţi dure.
Cei 93 de ani în care a trăit "pe viu" un război mondial, două dictaturi şi o democraţie ciudată l-au învăţat pe Neagu Djuvara că problemele României nu se tratează cu soluţii extreme. Apatia românilor şi indiferenţa cronicizată în faţa urnei de vot sunt, în ochii profesorului, “detestabile”. La celalalt capăt, speranţa infinită pusă într-un preşedinte-salvator ar fi “catastrofală”. În rândurile următoare, alături de Neagu Djuvara, despre o istorie grea cu rădăcini subţiri într-un prezent ambiguu.
EVZ: Prima întrebare e cea mai simplă şi cea mai grea dintre toate. Vă duceţi la vot?
Neagu Djuvara: Sigur că mă duc. E o datorie naţională şi găsesc că abţinerea e inutilă. Poate m-aş abţine dacă aş avea impresia că ambii candidaţi, şi mă refer aici la turul al doilea de scrutin, sunt detestabili. În momentul acela nu mă duc. Ce să fac, să aleg între mucea şi căcâcea?
Credeţi că aveţi opţiuni mai bune în primul tur?
În turul întâi sunt moralmente obligat să votez pentru candidatul liberal, pentru că, cinstit vorbind, e mai puţin rău. Crin Antonescu e răul cel mai mic.
Nu aţi obosit să votaţi de douăzeci de ani după principiul “cel mai puţin rău”?
Păi, dacă nu e alţii, vorba aia. Nu e alţii! (râde)
Aud de foarte multe ori argumentul “clasa politică e rea”. Nu este ea însă imaginea perfectă a societăţii româneşti actuale?Ba da. Risc să supăr o mare parte dintre cititori, dar societatea românească s-a răsturnat în mod extrem de grav în cei cincizeci de ani de comunism. Şi când zic cincizeci de ani, sunt încă sub adevăr, pentru că regimul lui Iliescu n-a fost decât o prelungire a regimului comunist. Numai suprafaţa s-a schimbat. În comunism s-au întâmplat lucruri grave, iar persecutarea întregului strat de deasupra, nu numai din punct de vedere politic, a răsturnat toate valorile. Au venit aia mai răi, mai tâmpiţi, cocoşaţii şi guşaţii. România era singura fără o elită comunistă adevărată. De altfel, chiar Ana Pauker a mărturisit de la început că partidul comunist din România are doar 900 de membri. 900 la o populaţie de 18 milioane! Şi atunci cine au fost comuniştii? Oportuniştii! Au venit grămadă. Asta e meteahnă veche la noi. Românul sare imediat acolo unde îi este interesul.
Dacă-mi permiteţi să vă răspund, comuniştii noştri au fost cei aproape patru milioane de români care în 1989 şi-au ars carnetele de partid.
De pe o zi pe alta, majoritatea. Problema e că, dintre ei, foarte mulţi au rămas comunişti în suflet. În cei cincizeci de ani de care vă vorbeam, s-a stricat ceva în creierul acestui popor. Mai adaug ceva. Românul a fost aşa de dezgustat de ce i s-a întâmplat, încât în prezent fuge din ţară pe capete. Înainte de război, românii americani erau 120.000, foarte puţini comparativ cu americanii de origine poloneză, cehă, ucraineană. Cum se explică asta? Pe vremea veche, românul avea în suflet zicala aceea “fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea”.
Credeţi că s-a produs o dezrădăcinare?
S-a întâmplat o schimbare a profilului etnic al românului, cetăţeanul care fugea cel mai puţin din ţara lui între ţările europene.
Identificaţi în lipsa acestui ataşament faţă de ţară sursele răului actual?
E unul dintre motivele pentru care România merge atât de rău. S-a luat smântâna de pe ţară. Nu mai vorbesc de fosta boierime, care a făcut ce-a făcut, dar a murit singură. Asta nu s-a scris în nicio carte: nucleul marilor boieri este acelaşi până la 1900. Oamenii ăştia au monopolizat puterea economică şi prin endogamie şi-au perpetuat dominaţia.
E foarte interesant ce spuneţi...
Vă dau un exemplu impresionant. E vorba de familia mamei mele, Grădişteanu, una mai puţin cunoscută decât Bălăceanu sau Golescu. În veacul al XVII-lea, la un moment dat, unul dintre fii marelui vistier Bunea Grădişteanu, Vîlcu, la rândul său un mare boier, îl susţine în lupta pentru tron pe Gheorghe Duca. În 1678 însă, ajunge domn Şerban Cantacuzino, iar Vîlcu Grădişteanu, care fusese de partida celorlalţi, e prins, schingiuit şi tras în ţeapă. Dar fata lui Vîlcu era măritată cu fratele lui Vodă, faimosul spătar Mihai Cantacuzino. Dacă vă duceţi acum la biserica veche de la Sinaia, pe care Mihai Cantacuzino a construit-o, veţi vedea pe fresca ctitorilor, la stânga, pe acest spătar împreună cu a doua nevastă şi 18 copii, majoritatea adoptaţi. La extrema stângă însă, e prima lui nevastă, îmbrăcată în negru, ca şi cum ar fi în doliu, dar şi Vîlcu Grădişteanu. Aşa că, în acelaşi loc, îi ai şi pe călău, şi pe victimă. Erau rude. Asta e istoria Ţării Româneşti. Toţi erau rude între ei, dar se mâncau şi se omorau.
Am putea aduce pilda asta chiar în prezent, în România de astăzi. La vârful puterii, de asemenea, toţi par conexaţi.
Bineînţeles. Moravurile, obiceiurile rele, chiar dibăcia aceasta malignă s-au transmis. S-au perpetuat de la vechii boieri care au fost siliţi de la începuturi să se comporte aşa. Gândiţi-vă la Mircea cel Bătrân, pe care eu îl consider chiar mai mare decât Ştefan cel Mare, până şi el a fost silit să plece capul. Poate a evitat prin acest compromis transformarea ţării în paşalâc, păstrând o semi-independenţă. Această dibăcie istorică ne caracterizează.
“Românii au învăţat că boierii au fost întotdeauna trădători, în timp ce Vodă a fost mereu un patriot care se sprijinea pe popor. Nişte prostii! E o minciună istorică, un clişeu care rezistă până astăzi”
Neagu Djuvara, istoric
TRECUTUL CARE NU TRECE
„La noi, modelul unui preşedinte puternic este catastrofal”
Vorbeaţi de opoziţia istorică dintre boieri şi domn. Nu pot să nu mă gândesc la opoziţia feroce dintre parlamentari şi preşedinte.
M-a vizitat şi pe mine gândul acesta, să fac o paralelă între situaţii. Să ştiţi că la noi puterea a fost împărţită mereu între Vodă şi marii boieri. Acest lucru e mult mai puţin caracteristic altor ţări. În spaţiul românesc însă, puterea a pendulat mereu între aceste două extreme: ori e mai tare boierul, ori e mai tare Vodă.
Credeţi că e periculoasă ideea unei republici prezidenţiale?
Opţiunea mea este categoric în favoarea unei constituţii care să semene cât mai mult cu Legea fundamentală din 1923. Deşi nu mai putem avea monarhie, din păcate...
Mai păstraţi visul acesta?
Din motive concrete, nu. Constituţia din 1923 prevedea doar o succesiune pe linie masculină, dar Regele Mihai n-a avut băieţi. Aşa că, în momentul de faţă, mi se pare total compromisă ideea unei reveniri a monarhiei. Care n-ar fi fost o aberaţie, în orice caz, pentru că ţările europene cele mai echilibrate sunt monarhii. Chiar problema unităţii naţionale ar fi putut fi rezolvată, uitaţi-vă la Belgia, unde antipatia dintre flamanzi şi valoni o transformă pe cea dintre români şi unguri într-o floare la ureche.
Atunci spre ce merge opţiunea dumneavoastră?
Pledez pentru o constituţie cât mai aproape de cea din 1923. Adică, cu un preşedinte fără puteri prea mari, însărcinat cu numirea primului ministru şi cu rolul unui arbitru. Dar cu un parlament puternic.
Sunteţi, prin urmare, adeptul unei republici parlamentare.
Absolut. Cu atât mai mult cu cât domnul Băsescu apasă pe pedala dezgustului faţă de parlamentari.
E ţinta facilă, să dai vina, la grămadă, pe o instituţie care, în ochii românului mediu, nu face nimic, niciodată.
Nu e adevărat. Eu cred că este cel mai puţin rău regim pe care îl putem avea. A spus-o şi Churchill: democraţia parlamentară e detestabilă, dar e cel mai suportabil regim pe care îl putem imagina. Astăzi, modelul unui preşedinte puternic este, la noi, catastrofal. Înseamnă să ne întoarcem la Carol al II-lea, la Antonescu, la Gheorghiu Dej, la Ceauşescu. Nu se poate!
Istoria e ciudată, domnule profesor. Poate doar Carol al II-lea să fie o figură detestată, dintre numele enumerate, dar Antonescu e un mare erou, Gheorghiu Dej se bucură de o amintire mai degrabă nesedimentată, iar Ceauşescu e mai mult bun decât rău.
Vreţi să-mi spuneţi că opinia publică nu-i judecă prost pe aceşti dictatori. Să-i luăm pe rând. Carol al II-lea a avut mari cusururi ca individ, el fiind foarte corupt şi un exemplu personal foarte prost. Atitutinea lui nu era în linie cu ceea ce ar fi trebuit să facă un monarh. În opţiunea lui de politică externă avea însă dreptate în faţa lui Zelea Codreanu, pentru care eu am avut pasiune când eram tânăr, dar îmi dau seama că era o eroare enormă tot ce-a făcut.
Ion Antonescu?
Eu sunt împotriva lui, a politicilor sale şi a modului în care a condus ţara. De altfel, nici când eram tânăr nu-l simpatizam. Antonescu e un personaj foarte ciudat şi cred ca românii îl iubesc tocmai pentru că nu are profilul tipic al românului.
Vă referiţi la faptul că Antonescu a fost consecvent chiar şi în propriile greşeli?
Mă gândesc la dârzenia lui nemaipomenită. Ştiţi cum era chemat în armată? “Câinele roşu”. Chiar din punct de vedere fizionomic, Antonescu e o ciudăţenie. Eu sunt convinsă că dacă i-am cerceta genealogia, am afla lucruri interesante. El e de origine albaneză. Bunicul său era frizer, asta se ştie. Dar aş vrea să cunosc cine era tatăl acestui frizer. Eu am fost în Albania. Aromânii de acolo sunt tipul mediteranean clasic. Albanezul însă e aproape german.
Ar schimba ceva din percepţia pozitivă a românilor faptul că Antonescu nu are rădăcini româneşti?
Nu, vreau să spun altceva. Şi aici sunt neconsecvent cu mine însumi, pentru că am făcut şi eu războiul în Răsărit, iar mintea mea era lucrată de propagandă. Credeam şi eu că facem o cruciadă împotriva bolşevismului şi nu am avut conştiinţa că, trecând Nistrul, comitem o greşeală politică. Ar fi trebuit să facem ce-au făcut finlandezii, care nu şi-au depăşit graniţele. Au refuzat, “sunt vecin cu rusul de 1000 de ani şi voi mai rămâne 1000 de ani vecin cu el”. Românul a făcut însă o prostie. Antonescu a greşit din punct de vedere militar, iar din punct de vedere al simţului politic a fost lamentabil. Penultima lui întâlnire cu Hitler s-a petrecut în februarie 1944, iar l-a întoarcere i-a spus Victoriei Goga, prietena soţiei sale, “poţi să-mi pupi mâna, Hitler ne-a promis restituirea Transilvaniei”. Cum îşi putea închipui acest om, de care depindea soarta a milioane de români, că în martie 1944 Hitler mai avea vreun cuvânt de spus la masa verde? O orbire politică criminală, aş spune. Antonescu credea că el e trimis de Dumnezeu să guverneze România. A fost însă o calamitate.
Dacă tot am atins acest subiect, permiteţi-mi o întrebare sensibilă. Credeţi că armata română a comis crime de război în teritoriile ocupate după trecerea Nistrului?
Bineînţeles. Sunt fapte consemnate. Au fost într-adevăr câţiva evrei care au tratat prost armata română în momentul în care s-a retras din Basarabia. Un an mai târziu însă, la ofensiva din 1941, Antonescu decide că în 48 de ore trebuie expulzaţi 175.000 de oameni. Bătrâni, femei, copii au fost trimişi peste Nistru fără nicio pregătire. Neamţul, cât a fost de crud, îi caza în barăci şi le servea supă seara. Noi i-am trimis în deşert.
Pentru a-i salva, consideră foarte mulţi astăzi.
Lasă-mă-n pace. E ceva absolut impardonabil. În cele cinci luni în care am luptat pentru cucerirea Odessei, regimentul meu a beneficiat de serviciile a 3000 de oameni. Ştiţi câţi oameni valizi mai erau la final? 92. Dacă ai dezvălui asta unui american, ar spune că nu se poate. Uite că în armata română s-a putut! Se pare ca nemţii au vrut doar încercuirea oraşului, dar ambiţia lui Antonescu a impus cucerirea. Noi de fapt nici n-am ocupat oraşul decât în momentul în care ruşii s-au decis să-l părăsească. Şi după ce am pierdut 17.000 de soldaţi, doar pentru a intra în momentul în care sovieticii au plecat, ce face Statul Major român? Se instalează în clădirea în care fusese Statul Major sovietic, fără să cerceteze dacă nu cumva e minată. După câteva zile, a explodat clădirea. Atunci, Antonescu, într-un acces de furie, a decretat ca pentru fiecare ofiţer superior să se împuşte un anumit număr de evrei. Aşa ceva nu se poate înscrie decât în categoria crimelor împotriva umanităţii. Antonescu ne pare un erou pentru că îl comparăm cu toate secăturile politice pe care le-am avut de atunci.
E simbolul anticomunist cel mai la îndemână.
Aşa e. E curat, e cinstit, e dârz, deci ni se pare o figură exemplară. Antonescu a făcut însă nişte greşeli enorme care ne-au costat foarte scump. Noi ar fi trebuit să luptăm în iunie 1940, nu să cedăm la ultimatumul sovietic. Am fi putut rezista câteva zile. Am fi pierdut câteva zeci de mii de oameni. Dar câştigam imens din punct de vedere politic. Poate am fi avut în timpul războiului chiar soarta Poloniei, ocupaţi de “uriaşii” de la apus şi de la răsărit. Mâncam salam cu soia câţiva ani mai devreme, dar ieşeam cu faţa curată. Pe când rezultatul capitulării din iunie 1940 e catastrofal din punct de vedere moral. Imaginea românului s-a stricat. Ruşii ne-au acuzat pentru îndrăzneala de a pătrunde cu trupe în inima ţării lor. Germanii ne-au blamat pentru că i-am trădat la 23 august 1944. Francezii şi englezii au aruncat anatema colaborării cu naziştii. Eu văd lucrurile acestea şi astăzi, când sunt întrebat frecvent de ce am făcut războiul alături de Hitler.
Spuneţi, cu alte cuvinte, că există anumite lucruri care nu se fac niciodată, indiferent de condiţii.
Absolut. Şi asta pentru a păstra în limite normale imaginea ta de sine. Lucian Boia va lansa luna aceasta o carte în care vorbeşte despre germanofilii din perioada Primului Război Mondial, carte în care spune un lucru pe care evităm să-l vedem: imaginea noastră în Occident este stricată. Noi suntem, iertaţi-mi expresia, cu fundul în două luntre, în permanenţă.
Inconsecvenţa noastră e o piatră care atârnă greu şi în prezent?
Străinii ne percep negativ, ca fiind versatili, când cu unul, când cu altul. Facem doar ce ne convine nouă. Imaginea românului de şmecher politiceşte este pecetluită.
CECITATEA POLITICĂ
Cum arată „Duminica Orbului”, după douăzeci de ani
Domnule Djuvara, se aplică definiţiile clasice în politica românească? Avem cu adevărat partide? Avem un spaţiu politic conturat? Există liberali? Există social-democraţi?
Înţeleg de ce sunteţi sceptic. Dar am putea să ne întoarcem şi în trecut şi să ne întrebăm dacă liberalii din veacul al XIX-lea au fost cu adevărat liberali în sensul occidental al termenului. Toate aceste concept abstracte trebuie corelate la realitatea locală. Românul este cum este, are trecutul lui, are cusururile lui. Face, cum se spune, maioneza în felul lui. Eu cred că există aceste partide.
Cât de mature sunt ele însă?
Încă nu sunt. Mai avem nevoie de o generaţie sau două. Deşi sper ca românii s-au maturizat puţin în ultimii douăzeci de ani, sunt destul de circumspect când văd că bucureştenii îl aleg pe Sorin Oprescu primar. Când votezi asemenea indivizi, înseamnă că se continuă un fel de orbire care aduce aminte de primele alegeri democratice din mai 1990.
Spuneaţi într-un interviu: „cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă PNL ar fi să se alieze cu PSD”.
O şi fac. Iar Crin Antonescu, dacă ajunge printr-un miracol adversarul lui Băsescu în turul al doilea, nu poate învinge decât cu sprijinul social-democraţilor. E adevărat că istoria ne învaţă că trebuie să te faci frate cu dracul până treci puntea.
Vi se pare Crin Antonescu capabil să „rupă pisica” în cazul în care ajunge la Cotroceni?
Ei, aia e. That’s the question! Dacă le are destul de... ştiţi dumneavoastră ce.
Candidatul liberal pare dependent chiar în interiorul propriului partid.
Nu-mi dau seama. Să ştiţi însă că putem avea surprize. Când deţii puterea, descoperi nişte lucruri cu totul neprevăzute. Nu trebuie să-l judeci pe om înainte de a-l vedea în exerciţiul puterii.
CE CAUŢI, NEAGULE, AICI?
“Nu văd deloc mentalitatea pe care mi-o doresc”
Libertatea electorală pare să aibă un singur efect – refuzul de a merge la urne.
Asta e o soluţie negativă absolut detestabilă. Cred că lucrurile vor mai merge prost timp de încă o generaţie, cu condiţia să nu continue hemoragia creierelor. Dacă tinerii îşi vor dori în continuare să emigreze, va fi rău. O ţară în care tineretul nu are alt vis decât acela de a-şi părăsi patria arată dramatic.
Sunteţi chiar mai pesimist decât Silviu Brucan cu celebra sa butada referitoare la cei douăzeci de ani.
Ne-ar trebui cel puţin o sută de ani. Trei generaţii pentru normalitate. Iar asta e o lege universală: în trei generaţii se schimbă o civilizaţie, să ştiţi. E foarte curios, dar mentalităţile ţin, în ultimă instanţă, de legi fiziologice. Ieşirea din comunism seamănă cu ieşirea din epoca fanariotă.
Mai avem însă circumstanţele favorabile de la începutul secolului al XIX-lea?
Asta e problema. Până la generaţia mea, se pleca ca să înveţi şi să te întorci. Când mă întreabă tinerii acum “de ce n-aţi rămas în străinătate?”, o întrebare care mi-a fost pusă de o mie de ori, mă doare. Nu vad deloc mentalitatea pe care mi-o doresc.
Dumneavoastră nu v-aţi întrebat în ultimele două decenii de ce v-aţi întors?
Ba da. Am şi scris-o în amintirile mele, “ce cauţi Neagule aici?”. Dar, ca să fiu cinstit, trebuie să vă spun că eu am profitat de întoarcerea în ţară. De unde aş fi rămas un necunoscut printre milioanele de locuitori ai Parisului, imediat după revenirea în România am devenit o personalitate. Până la 73 de ani a trebuit să lupt teribil ca să public primele două cărţi. În România însă, editurile se bat pe mine. Cu toată enervarea permanentă pe care o am când văd ce se întâmplă în jurul meu, eu am profitat. În România m-am împlinit.
Cum arată normalitatea lui Neagu Djuvara?
Este foarte greu de dat un răspuns. România interbelică este pentru mine cel mai aproape de normal. Gândiţi-vă însă că noi nu ne-am pus de acord asupra a ce este românimea. Intelectualii noştrii nu se înţeleg. Dacă iei ce au gândit Blaga, Eminescu sau Coşbuc despre români, nu prea găseşti corespondenţe. N-am reuşit încă să prindem într-o definiţie caracterul nostru naţional. Şi dacă nu cunoaştem asta, cum putem avea pretenţia să găsim o normalitate?
joi, 3 decembrie 2009
monosodium glutamate
otrava din farfuria ta
ma intreb cum de se permite folosirea copiilor in reclame televizate la produse care sunt toxice, cancerigane si care dau dependenta?
da, mami, mai trebuie putin fux!
FABRICAT din melasă (care este obţinuta din zahăr) prin fermentaţie, glutamatul monosodic este sarea de sodiu a acidului glutamic. Mai poate fi întâlnit sub denumirile: glutamat de sodiu, monosodium glutamate, natrium glutaminat, E 621 (conform regulamentelor europene).
Glutamatul se foloseşte cel mai mult în alimentele fabricate artificial şi în semipreparate gen supe concentrate, sosuri, condimente, mezeluri, îngheţată, budinci, etc. Rolul lui este de a da impresia creierului că acel aliment este foarte gustos (o păcăleală). Dar asta nu este totul…
Glutamatul este interzis în Australia, însă este tolerat în Statele Unite. Majoritatea persoanelor sunt sensibile la glutamat invocând simptome ca greaţă, dureri de cap, ameţeli, palpitaţii, slăbiciune şi oboseală. Toate acestea sunt cunoscute sub denumirea generică de “simptomul mâncării chinezeşti”.
Glutamatul se întâlneşte şi în alimente naturale. Cele mai mari concentraţii de glutamat se găsesc în drojdie, ciuperci, roşii, brânzeturi şi extracte vegetale. De aceea, unele semipreparate pot conţine valori periculos de mari de glutamat fără a fi “aditivate” cu E 621. Dacă un produs alimentar are ca ingrediente “proteină vegetală hidrolizată” (care conţine până la 30% glutamat), “proteină din plante hidrolizată”, “arome naturale”, “aromatizanţi”, sau “extract Kombu” atunci glutamatul este prezent în acel aliment în cantităţi suficient de mari pentru a ne atrage atenţia.
Glutamatul este un drog
Glutamatul monosodic (E 621) este un drog şi un neurotransmiţător. El este întâlnit în mod natural în corpul uman şi este responsabil, alături de alţi nerotransmiţători (ca acidul aspartic), de funcţionarea corectă a sistemului nervos. De aceea, pentru o funcţionare corectă a creierului şi a organelor interne, este absolut necesar să existe un nivel echilibrat al concentratiei acestora în corp.
Toate organele interne din corpul nostru conţin receptori ai glutamatului, adică reacţionează specific la prezenţa glutamatului. Suprastimularea acestor receptori (în creier sau în alte organe) duce la numeroase dezechilibre interne şi la probleme de sănătate care copiaza simptomele altor boli (fibromialgie sau aritmie cardiacă, de exemplu), dar continuă să fie greşit diagnosticate de medici (uneori chiar mai mulţi ani) care prescriu adesea medicamente scumpe şi cu o mulţime de efecte secundare periculoase. Nefericitul “gurmand” va constata că are o viaţă mizeră şi că sănătatea lui dă semne de deteriorare galopante.
Glutamatul “arde” neuronii
Folosirea sa pe scară largă în industria alimentară a aprins mari discuţii în rândul medicilor pentru că glutamatul suprastimulează activitatea celulei nervoase (neuronul). Glutamatul nu este nici necesar şi nici lipsit de pericole. Glutamatul păcăleşte creierul şi te face să crezi că mancarea are un gust excelent, iar producătorii folosesc astfel ingrediente de proastă calitate în componenţa produsului care, deşi este mediocru (calitativ), va avea astfel un gust “de vârf”. Pe seama sănătăţii consumatorului se obţin profituri uriaşe folosindu-se ingrediente de proastă calitate cu o valoare nutritivă aproape nulă.
Intoleranţa la glutamat nu este o reacţie alergică ci răspunsul disperat al organismului uman la suprastimularea cauzată de acest drog. Chiar dacă există unele categorii de persoane care nu suferă de reacţii explozive consumând glutamat, expunerea pe termen lung la acest drog distruge neuronii.
Multe alimente, ca soia şi roşiile, conţin nivele ridicate de glutamat natural. Forma artificială (glutamatul monosodic) este o substanţă chimică pură care se foloseşte în cantităţi uriaşe în foarte multe restaurante şi magazine “fast-food”. Unele dintre acestea afişează “fără MSG adăugat”, dar ingredientele folosite pentru prepararea diverselor produse pot conţine glutamat.
Surse ascunse
Deşi glutamatul monosodic (E 621) este afişat pe produs (aşa cer regulamentele), mulţi producători de alimente sunt conştienţi de faptul că la ora actuală oamenii privesc cu suspiciune un produs care conţine glutamat monosodic (E 621) şi caută să folosească alte căi legale pentru a introduce această substanţă în produsele lor. Cel mai des întâlnit ingredient care conţine glutamat monosodic “la greu” este carrageenan. Conform legilor în vigoare, nu este obligatorie afişarea pe produs a conţinutului de glutamat din carrageenan.
Iată mai jos o listă cu surse ascunse de glutamat. Elementele listei sunt în ordinea descrescătoare a cantităţii de glutamat conţinute.
Cele mai bogate surse de glutamat sunt:
1. drojdie autolizată
2. caseinat de calciu
3. gelatină
4. proteine hidrolizate
5. caseinat de sodiu
6. extract de drojdie
Alte surse de glutamat:
7. proteine texturate
8. carrageenan
9. gumă vegetală
10. condimente
11. arome
12. arome naturale
13. aromă de carne de pui
14. aromă de carne de vită
15. aromă de carne de porc
16. aromă de fum
17. bulion
18. concentrat de roşii
19. supă de carne
20. malţ din orz
21. extract de malţ
22. aromă de malţ
23. proteine din lapte
24. izolat proteic din lapte
25. concentrat proteic din lapte
26. proteine din soia
27. izolat proteic din soia
28. concentrat proteic din soia
29. sos de soia
30. extract de soia
Deşi lista este lungă, nu poate fi completă pentru că producătorii găsesc întotdeauna noi denumiri în spatele cărora se ascund. Este de asemenea important de menţionat că glutamatul monosodic se poate găsi în vaccinuri (chiar şi cele anti-gripale), perfuzii intravenoase (cu maltodextrină) şi în suplimente cu vitamine. Glutamatul monosodic este folosit în toate suplimentele vitaminice sau minerale încapsulate sub formă gelatinoasă.
Glutamatul duce la pierderi de memorie
Dr. Russell Blaylock explică în cartea sa “Excitotoxinele, gustul care ucide” de ce glutamatul şi aspartamul sunt periculoase. Excito-toxinele sunt substante chimice care supra-stimulează celulele nervoase, “arzându-le”. Simptomul cel mai des întâlnit în acest caz este pierderea temporară a memoriei. Substanţele cele mai periculoase sunt aspartamul (Equal / Nutrasweet) care conţine acidul aspartic şi fenilalanina, glutamatul monosodic care are 30 de denumiri alternative şi se foloseşte în cantităţi uriaşe în majoritatea produselor alimentare prelucrate. “Cu cât are un gust mai bun, cu atât conţine mai mult glutamat” spunea cineva.
Câteva dintre simptomele comune întâlnite atât la aspartam cât şi la glutamat:
Cardiace:
1. Aritmie
2. Fibrilaţie arterială
3. Tahicardie (palpitaţii)
4. Încetinirea inimii
5. Angină pectorală
6. Creşterea tensiunii
7. Scăderea tensiunii
Gastrointestinale:
1. Diaree
2. Greaţă / vomă
3. Crampe stomacale
4. Colon iritat
5. Hemoroizi
6. Sângerări rectale
Musculare:
1. Înţepături
2. Dureri simultane
3. Slăbire
Respiratorii:
1. Astm
2. Respiraţie insuficientă
3. Dureri în piept
4. Iritarea nasului
Uro-genitale:
1. Dureri de prostată
2. Dureri vaginale
3. Urinare frecventă
4. Urinare nocturnă
Neurologice:
1. Depresie
2. Modificări de comportament
3. Reacţii de furie
4. Migrene
5. Ameţeală
6. Dezechilibru
7. Dezorientare
8. Confuzie mentală
9. Anxietate
10. Atacuri de panică
11. Hiperactivitate
12. Probleme de comportament
13. Atenţie deficitară
14. Letargie
15. Somnolenţă
16. Insomnie
17. Paralizie
18. Sciatică
19. Vorbire inconsistentă
20. Frisoane
21. Pirderi de memorie
Vizuale:
1. Vedere înceţoşată
2. Focalizare greoaie
3. Presiune în jurul ochilor
Piele:
1. Crăpături
2. Mâncărimi
3. Leziuni bucale
4. Paralizie parţială
5. Uscarea gurii
6. Înţepenirea feţei
7. Înţepenirea limbii
8. Cearcăne sub ochi
Atenţie: consumul de glutamat asociat cu aspartam amplifică de câteva ori problemele de mai sus, la fel ca atunci când se consumă băuturi alcoolice amestecat.
Dacă aţi experimentat simptome ca fibromialgie, sindromul oboselii cronice, probleme de comportament, hiperactivitate, pierderea temporară a memoriei, migrene atunci este cazul să renunţaţi la glutamat şi aspartam. Medicii adesea sunt induşi în eroare de toate aceste simptome şi prescriu un tratament necorespunzător (dar puternic şi scump) care face mai mult rău decât bine pentru că foarte multe produse farmaceutice conţin glutamat şi aspartam.
Pentru mai multe imformaţii, vizitaţi www.dorway.com
ma intreb cum de se permite folosirea copiilor in reclame televizate la produse care sunt toxice, cancerigane si care dau dependenta?
da, mami, mai trebuie putin fux!
FABRICAT din melasă (care este obţinuta din zahăr) prin fermentaţie, glutamatul monosodic este sarea de sodiu a acidului glutamic. Mai poate fi întâlnit sub denumirile: glutamat de sodiu, monosodium glutamate, natrium glutaminat, E 621 (conform regulamentelor europene).
Glutamatul se foloseşte cel mai mult în alimentele fabricate artificial şi în semipreparate gen supe concentrate, sosuri, condimente, mezeluri, îngheţată, budinci, etc. Rolul lui este de a da impresia creierului că acel aliment este foarte gustos (o păcăleală). Dar asta nu este totul…
Glutamatul este interzis în Australia, însă este tolerat în Statele Unite. Majoritatea persoanelor sunt sensibile la glutamat invocând simptome ca greaţă, dureri de cap, ameţeli, palpitaţii, slăbiciune şi oboseală. Toate acestea sunt cunoscute sub denumirea generică de “simptomul mâncării chinezeşti”.
Glutamatul se întâlneşte şi în alimente naturale. Cele mai mari concentraţii de glutamat se găsesc în drojdie, ciuperci, roşii, brânzeturi şi extracte vegetale. De aceea, unele semipreparate pot conţine valori periculos de mari de glutamat fără a fi “aditivate” cu E 621. Dacă un produs alimentar are ca ingrediente “proteină vegetală hidrolizată” (care conţine până la 30% glutamat), “proteină din plante hidrolizată”, “arome naturale”, “aromatizanţi”, sau “extract Kombu” atunci glutamatul este prezent în acel aliment în cantităţi suficient de mari pentru a ne atrage atenţia.
Glutamatul este un drog
Glutamatul monosodic (E 621) este un drog şi un neurotransmiţător. El este întâlnit în mod natural în corpul uman şi este responsabil, alături de alţi nerotransmiţători (ca acidul aspartic), de funcţionarea corectă a sistemului nervos. De aceea, pentru o funcţionare corectă a creierului şi a organelor interne, este absolut necesar să existe un nivel echilibrat al concentratiei acestora în corp.
Toate organele interne din corpul nostru conţin receptori ai glutamatului, adică reacţionează specific la prezenţa glutamatului. Suprastimularea acestor receptori (în creier sau în alte organe) duce la numeroase dezechilibre interne şi la probleme de sănătate care copiaza simptomele altor boli (fibromialgie sau aritmie cardiacă, de exemplu), dar continuă să fie greşit diagnosticate de medici (uneori chiar mai mulţi ani) care prescriu adesea medicamente scumpe şi cu o mulţime de efecte secundare periculoase. Nefericitul “gurmand” va constata că are o viaţă mizeră şi că sănătatea lui dă semne de deteriorare galopante.
Glutamatul “arde” neuronii
Folosirea sa pe scară largă în industria alimentară a aprins mari discuţii în rândul medicilor pentru că glutamatul suprastimulează activitatea celulei nervoase (neuronul). Glutamatul nu este nici necesar şi nici lipsit de pericole. Glutamatul păcăleşte creierul şi te face să crezi că mancarea are un gust excelent, iar producătorii folosesc astfel ingrediente de proastă calitate în componenţa produsului care, deşi este mediocru (calitativ), va avea astfel un gust “de vârf”. Pe seama sănătăţii consumatorului se obţin profituri uriaşe folosindu-se ingrediente de proastă calitate cu o valoare nutritivă aproape nulă.
Intoleranţa la glutamat nu este o reacţie alergică ci răspunsul disperat al organismului uman la suprastimularea cauzată de acest drog. Chiar dacă există unele categorii de persoane care nu suferă de reacţii explozive consumând glutamat, expunerea pe termen lung la acest drog distruge neuronii.
Multe alimente, ca soia şi roşiile, conţin nivele ridicate de glutamat natural. Forma artificială (glutamatul monosodic) este o substanţă chimică pură care se foloseşte în cantităţi uriaşe în foarte multe restaurante şi magazine “fast-food”. Unele dintre acestea afişează “fără MSG adăugat”, dar ingredientele folosite pentru prepararea diverselor produse pot conţine glutamat.
Surse ascunse
Deşi glutamatul monosodic (E 621) este afişat pe produs (aşa cer regulamentele), mulţi producători de alimente sunt conştienţi de faptul că la ora actuală oamenii privesc cu suspiciune un produs care conţine glutamat monosodic (E 621) şi caută să folosească alte căi legale pentru a introduce această substanţă în produsele lor. Cel mai des întâlnit ingredient care conţine glutamat monosodic “la greu” este carrageenan. Conform legilor în vigoare, nu este obligatorie afişarea pe produs a conţinutului de glutamat din carrageenan.
Iată mai jos o listă cu surse ascunse de glutamat. Elementele listei sunt în ordinea descrescătoare a cantităţii de glutamat conţinute.
Cele mai bogate surse de glutamat sunt:
1. drojdie autolizată
2. caseinat de calciu
3. gelatină
4. proteine hidrolizate
5. caseinat de sodiu
6. extract de drojdie
Alte surse de glutamat:
7. proteine texturate
8. carrageenan
9. gumă vegetală
10. condimente
11. arome
12. arome naturale
13. aromă de carne de pui
14. aromă de carne de vită
15. aromă de carne de porc
16. aromă de fum
17. bulion
18. concentrat de roşii
19. supă de carne
20. malţ din orz
21. extract de malţ
22. aromă de malţ
23. proteine din lapte
24. izolat proteic din lapte
25. concentrat proteic din lapte
26. proteine din soia
27. izolat proteic din soia
28. concentrat proteic din soia
29. sos de soia
30. extract de soia
Deşi lista este lungă, nu poate fi completă pentru că producătorii găsesc întotdeauna noi denumiri în spatele cărora se ascund. Este de asemenea important de menţionat că glutamatul monosodic se poate găsi în vaccinuri (chiar şi cele anti-gripale), perfuzii intravenoase (cu maltodextrină) şi în suplimente cu vitamine. Glutamatul monosodic este folosit în toate suplimentele vitaminice sau minerale încapsulate sub formă gelatinoasă.
Glutamatul duce la pierderi de memorie
Dr. Russell Blaylock explică în cartea sa “Excitotoxinele, gustul care ucide” de ce glutamatul şi aspartamul sunt periculoase. Excito-toxinele sunt substante chimice care supra-stimulează celulele nervoase, “arzându-le”. Simptomul cel mai des întâlnit în acest caz este pierderea temporară a memoriei. Substanţele cele mai periculoase sunt aspartamul (Equal / Nutrasweet) care conţine acidul aspartic şi fenilalanina, glutamatul monosodic care are 30 de denumiri alternative şi se foloseşte în cantităţi uriaşe în majoritatea produselor alimentare prelucrate. “Cu cât are un gust mai bun, cu atât conţine mai mult glutamat” spunea cineva.
Câteva dintre simptomele comune întâlnite atât la aspartam cât şi la glutamat:
Cardiace:
1. Aritmie
2. Fibrilaţie arterială
3. Tahicardie (palpitaţii)
4. Încetinirea inimii
5. Angină pectorală
6. Creşterea tensiunii
7. Scăderea tensiunii
Gastrointestinale:
1. Diaree
2. Greaţă / vomă
3. Crampe stomacale
4. Colon iritat
5. Hemoroizi
6. Sângerări rectale
Musculare:
1. Înţepături
2. Dureri simultane
3. Slăbire
Respiratorii:
1. Astm
2. Respiraţie insuficientă
3. Dureri în piept
4. Iritarea nasului
Uro-genitale:
1. Dureri de prostată
2. Dureri vaginale
3. Urinare frecventă
4. Urinare nocturnă
Neurologice:
1. Depresie
2. Modificări de comportament
3. Reacţii de furie
4. Migrene
5. Ameţeală
6. Dezechilibru
7. Dezorientare
8. Confuzie mentală
9. Anxietate
10. Atacuri de panică
11. Hiperactivitate
12. Probleme de comportament
13. Atenţie deficitară
14. Letargie
15. Somnolenţă
16. Insomnie
17. Paralizie
18. Sciatică
19. Vorbire inconsistentă
20. Frisoane
21. Pirderi de memorie
Vizuale:
1. Vedere înceţoşată
2. Focalizare greoaie
3. Presiune în jurul ochilor
Piele:
1. Crăpături
2. Mâncărimi
3. Leziuni bucale
4. Paralizie parţială
5. Uscarea gurii
6. Înţepenirea feţei
7. Înţepenirea limbii
8. Cearcăne sub ochi
Atenţie: consumul de glutamat asociat cu aspartam amplifică de câteva ori problemele de mai sus, la fel ca atunci când se consumă băuturi alcoolice amestecat.
Dacă aţi experimentat simptome ca fibromialgie, sindromul oboselii cronice, probleme de comportament, hiperactivitate, pierderea temporară a memoriei, migrene atunci este cazul să renunţaţi la glutamat şi aspartam. Medicii adesea sunt induşi în eroare de toate aceste simptome şi prescriu un tratament necorespunzător (dar puternic şi scump) care face mai mult rău decât bine pentru că foarte multe produse farmaceutice conţin glutamat şi aspartam.
Pentru mai multe imformaţii, vizitaţi www.dorway.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
