Procedura pentru eliberarea de paşapoarte pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate
O.G.nr. 67/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998 reglementeaza dreptul cetăţenilor români, care se stabilesc în străinătate de a li se elibera, la cerere, paşapoarte simple în care se menţionează ţara de domiciliu. Introducerea în uz a unei noi generaţii de paşapoarte face imposibilă efectuarea oricăror modificări în vechile documente de călătorie, , nefiind admisă nici prelungirea valabilităţii acestora.
În consecinţă, cetăţenii români, stabiliţi în străinătate sau care doresc să se stabilească în străinătate, pot solicita misiunilor diplomatice şi consulare ale României eliberarea de paşapoarte simple, în condiţiile în care nu au renunţat la cetăţenia română şi au drept (permis) de şedere în strainatate , cu o durată minimă de un an. Dreptul de şedere nu trebuie să fie condiţionat (contract de muncă cu o anumită firmă, studii, contract pe durată determinată, etc.). Un element important este şi faptul că pentru copiii minori se eliberează paşapoarte individuale, indiferent de vârstă. Este însă obligatoriu ca unul dintre părinţi să aibă paşaport românesc cu menţiunea domiciliului în străinătate sau să depună o dată cu copilul cererea pentru un astfel de paşaport.
Pentru solicitarea eliberării unui paşaport românesc cu menţiunea domiciliului în strainatate sunt necesare:
a) Cerere tip, în dublu exemplar - se completează la Secţia Consulară;
b) Următoarele acte, în original şi cu câte două fotocopii:
· Paşaportul românesc şi fotocopia paginilor 2-3 sau un alt act, din care să rezulte că posedă cetăţenia română. De asemenea, copia paginilor unde este aplicată viza de şedere..
· Viză, permis sau adeverinţă, emise de autorităţile competente, care să ateste acordarea necondiţionată a dreptului de şedere în strainatate pentru o durată de cel puţin un an. Adeverinţa este necesară dacă nu este aplicată viză de şedere în paşaport sau aceasta mai este valabilă mai puţin de 1 an (în original şi traducere în limba română).
· Certificatul de naştere românesc. În cazul persoanelor născute în străinătate, este necesară transcrierea certificatului de naştere în Registrul de Stare Civilă român al Primăriei de care aparţine ultimul domiciliu din România al părinţilor (dacă este minor), sau al Primăriei Sector I Bucureşti (dacă are peste 18 ani şi nu a avut domiciliu în România). Procedura se poate solicita direct sau prin împuternicit.
· Certificatul de căsătorie românesc. În cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, cetăţenii români au obligaţia ca, în temeiul art.43 din Legea 119/1996 săaiba grija personal si sa procedeze la înregistrarea căsătoriei la Oficiul de Stare Civilă în raza căruia s-a aflat ultimul domiciliu în România şi să transcrie certificatul străin de căsătorie. Persoanele care au deja menţiunea domiciliului în străinătate (pag.3 sau 4 din paşaport) pot face procuri pentru a mandata o altă persoană să efectueze transcrierea respectivelor acte
Important :
Pentru persoanele divorţate, va fi prezentată Hotărârea Judecătorească de divorţ. În cazul divorţurilor pronunţate în străinătate, vor fi prezentate copii legalizate şi traduceri legalizate în limba română ale acestor hotărâri străine. Dacă legalizarea nu este făcută de notar român, ci de notar public din strainatate , actele vor trebui să poarte şi apostila Convenţiei de la Haga. , Dacă hotărârea nu cuprinde menţiuni referitoare la numele purtat după divorţ, va trebui prezentat şi un act emis de autoritatea straina, in original, tradus in limba română si autentificat care să facă această menţiune (adeverinţă sau carte de familie cu menţiunea divorţului).
· În cazul copiilor minori - declaraţia autentificată, prin care ambii părinţi îşi dau acordul pentru eliberarea unui paşaport individual minorului. Pentru copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi prin Hotărâre Judecătorească, este necesară prezentarea acesteia, emisă de un tribunal românesc şi declaraţia părintelui în grija căruia este încredinţat.
· În cazul pierderii, furtului, distrugerii paşaportului, o declaraţie privind împrejurările dispariţiei-deteriorării, confirmată în caz de furt - de autorităţi, însoţită de traducere (nelegalizată) în limba
c) Taxa consulară
d) 4 fotografii color, format 3,5 x 4,5 cm, efectuate frontal.
Important :
Durata legală de procesare este de maxim 90 de zile lucrătoare.
Solicitarea paşaportului la Oficiul Consular se face personal. In cazul in care solicitantul se afla temporar in tara acesta trebuie sa se adreseze Poliţiei judeţeane sau municipale din România, acolo unde a avut ultimul domiciliu.
Persoanele care nu îndeplinesc criteriul dovezii dreptului de şedere minim admis de autoritati sau cele care au dreptul de şedere acordat condiţionat, dar sunt în posesia tuturor celorlalte acte menţionate, pot obţine paşapoarte cu domiciliul în România..
Valea Electronicii
Acum 5 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu