glitter-graphics.com
Valea Electronicii
Acum 6 ani

Cercetatorii au descoperit o proteina care poate reduce malignitatea tumorilor mamare si le permite medicilor sa prevada daca metastazele risca sa se extinda sau nu, potrivit unui studiu publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences."Aceasta proteina blocheaza progresia tumorii", a spus autorul studiului, Kent Hunter, de la Institutul national de oncologie din apropiere de Washington, citat de Mediafax.Cercetatorul si echipa sa au descoperit ca pot incetini semnificativ procesul de crestere a tumorilor canceroase mamare si impiedica propagarea bolii in restul organismului.Totusi, avertizeaza Ken Hunter, vor mai trece multi ani pana ce descoperirea va putea avea o aplicatie clinica. Studiul a fost realizat pe soareci de laborator, carora cercetatorii le-au implantat copii suplimentare ale genei care codeaza aceasta proteina in tumoare.Chiar si in conditiile in care tumorile nu sunt eliminate, acestea se dezvolta mult mai lent decat cele care nu au fost stimulate pentru a genera o supraproductie a acestei proteine. Pe plan molecular, tumorile sunt mai putin maligne si nu se mai propaga in organism. "Ceea ce ne intereseaza este cum putem obtine acest rezultat pe alte cai (...), pentru a gasi un medicament care poate activa gena in tumori", a spus Kent Hunter.Prezenta sau absenta acestei proteine poate ajuta si la determinarea riscului de metastaza. "Putem astfel sa evitam ca pacientii sa sufere din cauza inconvenientelor suplimentare", a spus cercetatorul. (D.M.V.)
Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta si bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?". N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti şi pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!".
Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămîn gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj."
Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1.45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?
Mă uitam la ea cu ceva ce fusese pînă de curînd admiraţie, dar deja nu mai eram sigură: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promouşăn, targhet, ăuaernes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbatii care cred că femeile sînt inferioare.
Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.
Cînd au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinti şi cu socri cu tot, şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 şi pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea şi el, mînca uscătura. Apoi se strecura în pat lîngă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa, seara nu făcea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa.
Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcină la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă şi de cîstigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămînea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting.
Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, cînd erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.
Femeile s-au opintit cîteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca nişte tîmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Sefii pleacă de vineri la prînz şi-i mai vezi luni după-masă, cînd se deşeaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atît din coate şi-ai făcut ulcer de cînd mănînci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrătici şi te trezesti ţipînd. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7.30 si la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strîmb si-ti stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las putin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai cînd ţi-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti dă şi răgazul să-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţesti muncind cinci zile pe săptămînă si să ameţesti în bar două zile pe săptămînă. Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneste cu lapte praf, soţul o iubeste leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămînă (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spală vase şi-o asteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd operează el pe creier şi mai face şi lectii cu ăia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia că se poate orice. Că sotul, copilul, ciobănescul german şi siameza asteaptă oricît, ei latră la unison cu mîndrie că au o directoare în familie.
Cînd ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le întelegi masochismul, pînă la urmă. Pericolul dospeşte abia cînd femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4.00 de la uzină, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate şi putin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divortul part-time si facilitează hîrjoana extraconjugală a bărbatului constrîns de hormoni.
Cînd constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bîzîie că pe bonă o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucuresti cînd termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lîngă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa cînd te cerea ăla de nevastă, şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbesti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti!
Apropo, cînd ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea cînd ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roată şi fir cîrlionţat. Vasăzică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost "Notiuni de introducere în cibernetică", ultima ieşire în natură a fost pe ierbuţa de la Romexpo, cînd ti-a venit delegaţia din Danemarca, ultima dată cînd ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot şi odată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atît purta cînd te-ai angajat, ultima dată cînd ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată cînd ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitaseşi să-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus bărbatului din viata ta "te iubesc" de-o veşnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui să i-o şuieri în timp ce-ţi tai pieliţa de la unghii, imediat după ce-l ameninţi să nu cumva să uite să-ţi cumpere tampoane cu aripioare şi adeziv, că-ţi vine sigur diseară sau mîine.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viată le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, cînd o tăiasem de la şedinta de redacţie, lăsînd vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer si m-au chemat vecinii să strîng apa.
Mi-a rămas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau că intraseră deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Pînă cînd vom pricepe omeneşte tîlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.






queen rania, personalitate si coerenta, generozitate si implicare

There is a wonderful story about a man who leaves the world and arrives at the pearly gates, where he is given a preview of heaven and hell. Both scenarios have the exact same setting: people sitting around a huge pot of stew, each holding a wooden spoon with a very long handle. In hell, he sees emaciated people trying to feed themselves, but try as they might, they're not able to get the food into their mouths using the cumbersome spoons.
In heaven, on the other hand, the people look healthy, with nice, rosy complexions. The difference is that in heaven, they're feeding each other using their long spoons. They're sharing, because they understand that the only way they can eat, have the real fulfillment and sustenance that they need, is by taking care of one another.
What is hell? Hell is not having the ability to share with others.
Mandi Hamlin, in varsta de 37 de ani, a fost oprita pe aeroportul din Los Angeles de agentii de securitate, dupa ce a trecut printr-un detector de metale care a indicat o problema la sanii femeii. Mandi a recunoscut ca are cercei in sfarcuri. Agentii de paza i-au cerut atunci femeii sa isi scoata podoabele. Americanca a reusit sa-si inlature unul dintre cercei cu mana, iar pe celalalt cu ajutorul unui patent oferit de agentii de securitate. 'A fost o experienta terifianta, pe care nu o doresc nimanui. Pe cand eu treceam prin chinuri groaznice, angajatii aeroportului chicoteau in spatele meu', sustine victima. Femeia spune ca agentii de paza ai aeroportului au incalcat legea, fortand-o sa-si inlature bijuteriile intime, si asteapta scuze din partea Administratiei pentru Securitatea Transporturilor. Ea a cerut deschiderea unei investigatii asupra incidentului.
Unul dintre capitolele prin care se remarca politicienii romani, dar nu numai, este si cel al… gafelor. Anul 2007 a fost bogat in aceasta privinta atat in Romania, cat si in plan international.
Traian Basescu, seful statului
”In maxim cinci minute de la vot voi demisiona din functie si voi chema in fata electoratului si pe cei care au generat un abuz constitutional”, a declarat presedintele Romaniei cand s-a pus problema demiterii sale.
“Tiganca imputita” si “pasarica” - doua dintre apelativele pe care presedintele Romaniei le-a folosit la adresa unei jurnaliste, care l-a filmat cu telefonul mobil in ziua referendumului pentru demiterea sa.
Adrian Cioroianu, ministru de externe
“Ma gandeam daca nu putem cumpara o bucata din desertul egiptean sa-i plasam acolo pe oamenii care ne fac de ras”, a fost replica ministrului de externe, Adrian Cioroianu, in timpul crizei declansate in Italia dupa asasinarea unei italience de tiganul roman Remus Mailat.
Cristian Adomnitei, minitru al educatiei
Cristian Adomnitei s-a aratat foarte sigur pe el cand a afirmat ca stagul UE are 15 stele. L-au contrazis copiii, care i-au spus ca daca numeri stelele de pe steagul UE iti ies doar 12.
Marean Vanghelie, primar sector 5
“Intrebati-l pe Basescu daca Elena Udrea e doamna sau domnisoara”.
Gigi Becali, lider PNG
Fara numar…
Mircea Geoana, lider PSD – fost diplomat
“Daca veti avea vreodata necazul sa va imbolnaviti de cancer la san, va invit sa apelati la serviciile acestei organizatii”, i-a raspuns Mircea Geoana unei jurnaliste, care vroia sa stie daca sediul in care functioneaza fundatia condusa de Mihaela Geoana apartine RA-APPS.




Friday, March 28
Why is it so difficult to receive a compliment? Why is it so difficult to open up and allow real love to come in?
Creating a circuitry of Light requires three things: giving, receiving, and restriction. Many of us have difficulty with the receiving part. We're so accustomed to not trusting anyone. We're so accustomed to going without and having people withhold from us. We expect disappointment; we always seem to be waiting for the other shoe to drop. It's become the human condition to spend our time waiting for that excitement and fulfillment to disappear.
Today, let your guard down. The Light is knocking, it wants to come in. Have some faith in people. Have some faith in yourself. Let the love in. Let the Light in.
Doesn't that feel good?
Cafeniu, lila si verde
Cand vine vorba de culoare, natura este alegerea naturala. Uita-te putin pe fereastra si observa culorile de afara sau gandeste-te la peisajul de vacanta preferat. Alege pentru pat si fotolii una dintre culorile pamantului. In cazul tavanul si a noptierelor cauta o culoare cafenie. Cauta asternuturi de pat lila si accesorizeaza camera cu plante verzi pentru a completa triada coloristica.
Ton pe ton
Tente de bej, maro si crem caimac vor da dormitorului matrimonial o senzatie placuta de relaxare si confort. Alege o culoare care iti place iar apoi du-te cu o culoare mai jos si cu una mai sus fata de culoare de baza si asa vei avea aceeasi culoare, dar in mai multe tonuri. Pentru a mai sparge din monotonie cauta materiale cu texturi si forme diferite.
Maro, bleu si bej
Creeaza o schema coloristica versatila dar fara efort prin combinarea maroului, bleu-lui si cremului caimac. Secretul este sa foloseti aceste culori in mod aproximativ egal. De exemplu, un covor cu maro si bleu, o canapea bej acoperita cu perne bleu si maro, un fotoliu maro cu cateva accente de bleu, accesorii maro, bleu si bej.
O culoare, aceeasi intensitate
Putem face acest lucru intr-o camera de copil. Fetitele adora rozul si de aceea putem experimenta decorarea intr-o culoare de aceeasi intensitate. Asta inseamna sa nu combini roz pal cu roz neon. Ideea este sa alegi nuante ale aceleiasi culori dar de intensitati similare.
Albastru si oranj
Culorile complementare - cele care stau una in fata celeilalte in roata culorilor - nu sunt rezervate doar echipelor sportive. Incearca pentru zona de lucru din casa ta combinatia de oranj pal cu albastru in diferite intensitati. Vei obtine un mediu cald cu un look revigorant. Mai poti incerca si rosu cu verde sau violet cu galben.
Alb si negru
Indiferent de cat de indraznet folosesti culoarea pentru decorarea casei , adu-ti aminte sa recurgi la elemente de baza pentru a exista o armonie. De exemplu, daca ai verde crud pe pereti, adu si elemente alb-negru pentru a face atmosfera mai familiar. Alb si negru poate balansa si diminua din efectul unei culori prea puternice. Pune tablouri cu rame negre, o draperie diafana in alb si un covor in dungi cu print de zebra.

Muzeul Taranului Roman, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si Centropa va invita joi, 27 martie, de la 17.00, in Sala Foaier si apoi la Clubul Taranului, la prima seara culturala din seria Povestea vecinilor cuprinsa in proiectul PUZZLE. Vom sta DE VORBA CU... evreii care vin sa ne spuna povesti de viata, sa ne arate fotografii vechi si crochiuri ale Tiei Peltz, sa cante si sa ne trateze cu mancaruri traditionale.
Program:
LA SALA FOAIER, DE LA 17:00
Deschiderea expozitiei Martori evrei ai unui secol romanesc. Fotografii si povesti din interviurile Centropa.
Aceasta expozitie are la baza o cercetare inceputa in Romania in anul 1997, de Edward Serotta (fotograf, scriitor si producator de film), directorul Centropa. Pornind de la filmul documentar a aparut ideea unui proiect de conservare pe suport digital a amintirilor si fotografiilor comunitatilor evreiesti din Europa Centrala si de Est.
Expozitia, compusa din fotografii de familie ale batranilor evrei din Romania, isi propune sa reconstituie viata evreiasca asa cum a fost inainte de al doilea razboi mondial, in timpul razboiului si dupa acesta pana astazi. Fiecare fotografie este insotita de o scurta poveste, spusa de membrii familiei ramasi in viata sau chiar de cei din imagini.
Vor lua cuvantul reprezentanti ai Centropa si CSIER (Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania).
Expozitia va fi deschisa pana pe 14 aprilie, de marti pana duminica, de la 10:00 la 18:00. Intrarea libera.
LA CLUBUL TARANULUI, DE LA 17:30
Expozitie de crochiuri ale pictoritei Tia Peltz;
De vorba cu Dr. Aurel Vainer, presedintele FCER, despre comunitatea evreilor din Romania si cu Anca Ciuciu, cercetator CSIER, care ne va plimba prin cartierele evreiesti de altadata din Bucuresti;
Teatru cu Roxana Guttman si Rudy Rosenfeld, actori la Teatrul Evreiesc de Stat, care vor citi Interviu cu Rosenblum, de Ephraim Kishon, scriitor, dramaturg, regizor si autor evreu de satira;
Muzica evreiasca cu Grupul vocal MENORA;
Degustare de mancaruri traditionale evreiesti.
Locatie:Sala Foaier si Clubul TaranuluiOra:17:00


In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile.
Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul.
Si atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.
Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati.
“Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.”
In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase, precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.
Cine sunt kahuna? In hawaiiana, huna se traduce prin secret, iar kahuna prin pastrator al secretului, expert, magistru. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc.
Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili dinHawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept o comoara vie a Hawaii-ului (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat Foundation of I, o organizatie nonprofit, menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de Ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin a indrepta lucrurile, a corecta o eroare.
Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul respectului pentru rational si stiintific.
Lumea este o reflectare a gandurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.
In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.
• Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.
• Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.
• Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata. “Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata, declara cu umor dr. Len. Te pot omori, asta-i tot.”
In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur, cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.
Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns. Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ, daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.
“Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii. Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti – si nimeni altcineva – esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti”, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.
O idee foarte greu de digerat, intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima.
Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate supraresponsabile. Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.
Accesul la miracol si, implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical.
“Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram”, afirma dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau creatia sa si, de aceea, tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care le-au generat.
Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am facut ca acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta. Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine – reactii in care parca nu eram noi insine, nu-i asa?
Daca te confrunti cu o problema, o situatie limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema.
Dar cum putem sti care ganduri au creat-o? “Nu va faceti probleme, spune dr. Len. O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea sa o faca. Cand judec o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele.”
Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor – care este comuna cu cea a tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.
Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. “Lumea este ceea ce credem ca este”, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor.
Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: “daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele”. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia despre el.
Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana. Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire.
Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii, lucrand doar asupra lui insusi. Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? “Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma - a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.”
De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata, rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca “o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”.
CERE-TI IERTARE
De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea care a atras-o, printr-un proces de cainta si iertare. “Te rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele (si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul).” Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte – temnicerul insusi.
Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi?
Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma.” Si repetam acest lucru cu sinceritate, pana problema dispare.
Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma.” Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.
Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, destepte, intelectualizate nu ajung la pacienti. Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil, decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil.
E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.
IN LOC DE CONCLUZIE
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care conteaza cel mai mult) si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:
IARTA-MA!
TE IERT!
MULTUMESC!
TE IUBESC!
Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata